Ceban, către toți locuitorii capitalei, în special cei din Rîșcani și Ciocana: Evacuați mașinile, că nu putem interveni la curățarea curților

298344483_621635512658201_7845088176415047505_n

Primarul general Ion Ceban a făcut un apel către toți locuitorii, în special cei din sectoarele Rîșcani și Ciocana. Astăzi municipalitatea va mobiliza și resursele interne și va plasa anunțuri și pe la blocuri de locuit, dar și la fiecare autoturism.

„Se va interveni cu tehnică grea. Sunt foarte multe crengi care atârnă de rețele și prezintă un risc sporit. Plus nu putem interveni cu turnurile și alte utilaje care sunt necesare să intervină în curțile de bloc. Ieri nu s-a putut interveni în 1/3 dintre curțile de bloc.

Rugăm foarte mult, în special în sectorul Ciocana și Rîșcani, unde sunt cele mai mari afecțiuni, să evacuați mașinile, cel puțin până duminică din zonele de intervenție, ca să nu trezim ulterior că o creangă sau un stâlp a căzut peste o mașină sau alta. Și așa sunt foarte multe mașini care au avut de suferit în urma ploilor”, a declarat Ceban.

Amintim că pagubele estimate de către Primăria Chișinău în urma ploilor de la începutul săptămânii, se ridică la peste 17 milioane de lei. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unui briefing la Primăria Chișinău.

Logo_MAN_CEBAN