Ceban cere pedepse mai dure pentru agenții economici, care încalcă regulile pandemice: Amenzile nu ajută

ion_ceban_politia

Ion Ceban a solicitat ca agenților economici din capitală care nu respectă măsurile de protecție împotriva COVID-19, să le fie eventual sistată activitatea pe o perioada. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.

„Nu ne mai putem juca cu amenzile, pentru că agenții economici fac sute de mii de lei pe zi, achită o amendă simbolică și continuă să activeze fără a respecta măsurile de prevenire a infecției COVID-19. Doar pe parcursul săptămânii trecute au fost documentate 568 de persoane, inclusiv 16 agenți economici, pentru încălcarea prevederilor privind măsurile de prevenire a infecției cu coronavirus. În magazine sau localurile de alimentație publică, dar și în centrele comerciale, nici pe departe nu sunt respectate recomandările autorităților.
Am solicitat, dacă este posibil, ca agenților economici nedisciplinați și care nu își dau seama de consecințe, să le fie sistată activitatea”, a declarat acesta.

Ceban spune că municipalitatea a mers în întâmpinarea reprezentanților HoReCa, lăsându-i să activeze în această perioadă complicată pentru toată lumea, dar obrăznicia nu va fi tolerată.

„Cu părere de rău și o bună parte din locuitorii municipiului Chișinău nu percep gravitatea situației privind îmbolnăvirile cu coronavirus și continuă să sfideze măsurile de protecție împotriva acestei infecții virale. Oamenii au ieșit și în acest weekeend în parcurile din oraș fără să poarte mască sau să respecte distanța socială, chiar dacă au fost somați de către poliție. Cu o așa abordare nu vom ieși niciodată din pandemia de COVID-19”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN