Ceban:„Continuă lucrările de reparație în Parcul „Valea Trandafirilor”

ion_ceban_park

Inima sectorului Botanica din capitală, capătă un aspect îngrijit, după ce din vremea sovietică, nu s-a intervenit cu lucrări de reabilitare în zonă. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, pe pagina sa din rețelele de socializare.

„Continuă lucrările de reparație curentă a scărilor de la intrarea în Parcul „Valea Trandafirilor” din direcţia scuarului amenajat în memoria victimelor avariei nucleare de la Cernobîl, str. Trandafirilor, care duc spre lacul numărul 1”, a menționat edilul.

Până în prezent, au fost efectuate lucrări de renovare și betonarea treptelor scării de acces; au fost montate borduri și amenajat în pietriș trotuarul de acces spre scară; cei doi pereți de sprijin au fost restabiliți în proporție de 80%, fiind efectuate lucrări de armare. Urmează tencuirea pereților.

„Totodată, au fost montate borduri pe o distanță de 200 m, pe aleea din nemijlocita apropiere a lacului numărul 1. Urmează schimbarea învelișului asfaltic, când vor permite condițiile meteorologice. În zona de odihnă pereți au fost armați pentru tencuire și su fost montate carcasele din metal. În continuare urmează a fi montat și acoperișul. Zona lacului 1 urmează să fie reabilitată. Orașul poate și trebuie să arate altfel!”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN