Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii și marcării a 171 de ani de la nașterea marelui Poet Național – Mihai Eminescu, Primarul general Ion Ceban spune că municipalitatea și-a propus ca ziua de 15 ianuarie să fie plină de evenimente cultural-artistice, dedicate valorilor adevărate.
Edilul punctează că fiecare, pe lângă lucruri materiale, are nevoie și de hrană spirituală.
„Cultura unui popor este ceea ce îl reprezintă! Este datoria noastră să punem un accent mai mare pe dezvoltarea domeniului cultural, pentru a lăsa generațiilor următoare lucruri ce contează cu adevărat. Cultura are misiunea de a face lumea mai bună, iar noi ne-am propus să încurajăm oamenii din domeniu și să educăm tânăra generație în spiritul acestor valori, în spiritul vremurilor pe care le trăim și a idealurilor pe care le avem”, se arată într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Ceban a adresat sincere urări, sănătate și mari realizări tuturor celor care contribuie la dezvoltarea culturii naționale.
„Azi, majoritatea activităților vor fi difuzate în regim online. Noi suntem cei care putem face lumea mai bună”, a conchis acesta.