Ceban: De mâine revenim la un program obișnuit, iar în gestionarea traficului pe străzile capitalei am solicitat ajutorul și implicarea MAI

ion_ceban_autobuze

“De mâine revenim la un program obișnuit, iar în gestionarea traficului pe străzile capitalei am solicitat ajutorul și implicarea Ministerului Afacerilor Interne, este de competența lor directă și primordială”, cu aceasta solicitare vine primarul general Ion Ceban.

Tot în contextul că începând de mâine va fi un număr mai mare de cetățeni în stații, dar și în transportul public, la fel, a solicitat implicarea Ministerului de Interne.

“Nu este de competența șoferilor și a taxatorilor să facă observații călătorilor pentru a ține cont de restricțiile impuse de către Comisiile în sănătate publică.

Municipalitatea crează condiții în transportul public (dezinfectant pentru pasageri, dezinfectarea unităților de transport), aduce troleibuze și autobuze, repară drumuri, crează benzi dedicate și îmbunătățește infrastructura orașului, precum și renovează accesele și repară curțile de bloc.

Nu este de competența primăriei să îndeplinească rolul poliției, or, solicităm repetat întoarcerea poliției comunitare în Chișinău, care este atât de necesară.
Municipalitatea are menirea sa în gestionarea treburilor orașului.

Ceea ce ne-am propus ca obiectiv la nivel municipal și deja îl îndeplinim, este suplinirea numărului de unități de transport public în Chișinău.

Timp de un an, în capitală a fost adus un număr impunător de autobuze și troleibuze, ceea ce nu s-a realizat ani de zile.
Primăria Chișinău a achiziționat doar în anul curent un lot de:

  • 58 de autobuze cu parcurs, de model MAN, VOLVO și VDL, din Norvegia și Olanda, destinate suburbiilor capitalei.
  • 28 dintre acestea au fost deja recepționate, iar 16 au fost distribuite pe rute.
    Restul unităților sunt în proces de pregătire pentru a fi puse în circulație.
  • 10 autobuze, primele din lotul de 100 de autobuze noi ISUZU, achiziționate de municipalitate în anul curent, au fost puse pe linii.
  • Alte 5 urmează să treacă procedurile de verificări tehnice și înmatriculare și vor fi scoase în circulație în cel mai scurt timp.
  • 60 de troleibuze au fost procurate în acest an și deja sunt pe
    străzile capitalei. Altele 2 articulate vor fi scoase pe linie în curând”, a punctat Ceban.

Ceban a cerut cetățenilor să fie precauți și să păstreze regulile epidemiologice.

Logo_MAN_CEBAN