Ceban, despre lucrările de asfaltare din capitală. Vezi unde sunt blocate drumurile și unde se lucrează din greu

ion_ceban_drumuri

Se lucrează din greu în capitală. Potrivit primarului general Ion Ceban, timp de o săptămână au fost realizate lucrări de asfaltare pe o suprafață totală de circa 6 mii m2, iar alți circa 6 mii m2 de carosabil au fost frezați, pregătindu-se pentru asfaltare în săptămâna curentă.

„Cel mai mare volum de lucrări a fost realizat pe str. Henri Coandă, pe o suprafață totală de 4,5 mii m2, unde săptămâna trecută au fost demarate lucrări de reparație curentă a carosabilului. În paralel cu frezarea asfaltului uzat, a fost reparată și canalizarea pluvială, fiind ridicate la cota gurile de vizitare și receptoarele, iar la final a fost aplicat stratul de uzură.

Pe bd. Dacia, drumarii au lucrat la fortificarea sectoarelor de drum în zona stațiilor de așteptare, fiind pe final lucrările de pregătire pentru aplicarea tratamentului bituminos pe întreaga stradă.
În total, pe bd. Dacia s-a intervenit cu lucrări pe o suprafață de circa 28 mii m2.

Spre final este reparația curentă a str. 27 Martie 1918, unde în săptămâna curentă urmează a fi așternut ultimul strat de asfalt.

Pe str. Socoleni, tronsonul cuprins între str. Ceucari și str. Calea Orheiului, au continuat lucrările de reparație a trotuarelor, fiind demontate bordurile vechi și montate altele noi.
Aceste acțiuni au ca scop pregătirea drumului pentru lucrări ulterioare de construcție a unei noi benzi de virare în intersecția cu str. Calea Orheiului, care urmează a fi inițiate în anul curent.

Volume masive de borduri au fost instalate pe bd. Renașterii Naționale (315 buc.) și pe str. Sarmizegetusa (245 buc).

Pe str. Ghidighici, la parcarea de captură au fost așternute și compactate peste 700 tone de pietriș, iar săptămâna curentă urmează a fi aplicat asfaltul.

Au continuat lucrările de reparație și salubrizare a canalizării pluviale, peste 100 de elemente pluviale și fântâni de vizitare fiind supuse intervențiilor”, a declarat Ceban.

Tot pe parcursul săptămânii trecute, a fost aplicat marcajul rutier pe o suprafață totală de peste 4 mii m2. Marcajele au fost reînnoite pe străzile șos. Hâncești (3 mii m2), Ion Creangă, Mitropolit B. Bodoni, V. Alecsandri.
Săptămâna curentă va fi aplicat marcaj rutier pe toată str. Alba Iulia.

Pentru a preveni deteriorarea suprafeței carosabile din cauza temperaturilor sporite din ultimele zile, pe timp de noapte și de zi au fost spălate sau stropite mai multe artere principale ale orașului: I. Gagarin, C. Negruzzi, Ismail, Grenoble, P. Halippa, Miorița, D. Cantemir, Ştefan cel Mare și Sfânt, V. Alecsandri, Mitropolit. G. Bănulescu-Bodoni, București, M. Viteazul, Calea Ieșilor, V. Lupu, Gr. Vieru, C. Tănase, A. Pușkin, Kiev, A. Russo, B. Voievod, Calea Orheiului, Moscova, Albișoara, Ceucari, Dacia, Traian, Decebal, Independenței, Grenoble, Ciuflea, Hîncești.

Ceban afirmă că lucrările de întreținere vor continua și săptămâna curentă.

„La alte multiple proiecte lucrează preturile de sector. În acest an, la fel sunt un număr impunător de proiecte de infrastructură realizate de Primăria Chișinău”, a conchis primarul.

Logo_MAN_CEBAN