Mișcarea Alternativa Moldova, lansată de primarul general Ion Ceban, va fi o alternativă pentru toți cetățenii Republicii Moldova, și aceasta va fi bazată pe rezultate, dar nu pe vorbe deșarte. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că alături de el sunt foarte multe persoane.
„Am cea mai competentă echipă din țară. Sunt oameni care muncesc de dimineață până seara târziu, dar nu bat gura pe la televizoare. Sunt unii care se trezesc la ora 3 dimineața, iar alții se culcă la ora 3 dimineața. Sunt oameni foarte competenți pe domeniul lor de competență. Azi avem sute și mii de mesaje de susținere. MAN este în primul rând despre lucru făcut, despre rezultate furnizate, ceea ce nu a făcut până acum actuala guvernare sau alte guvernări de până la noi. Noi știm ce trebuie de făcut, avem probleme foarte multe, atât în municipiu cât și la nivel de țară. Dar spre diferență de ei, noi furnizăm rezultate și nu batem limba pe la microfoanele televizoarelor.
Prin ce se va diferența MAN de celelalte formațiuni politice – noi cu dvs o să decidem. O să decidă oamenii de rând. Nu o să le insuflăm ideea de sus în jos. Ideologia MAN este în primul rând este în primul rând a rezultatului furnizat.
Eu ceea ce am promis, eu fac totul. În funcția mea de primar, timp de doi ani, deja am realizat peste 70% din promisiuni. Eu nu mă plâng, dar furnizez rezultate. Am o echipă extraordinară, cu care o să demonstrăm că aici acasă putem face lucru bune pentru toți”, a declarat Ceban.
Amintim că primarul general Ion Ceban, care recent a anunțat crearea Mișcării Alternativa Națională, este în topul unui sondaj lansat astăzi de către ISPRI și IDIS Viitorul.
Potrivit datelor, la întrebarea ce încredere aveți față de următoarele persoane, primarul general Ion Ceban se clasează pe primul loc. Astfel, 14,7% din numărul total de respondenți au răspuns au încredere deplină. Mai mult, 29,3% din totalul de persoane au spus că are o oarecare încredere în edil. Sumând aceste procente, reiese că 44 la sută din totalul de persoane intervievate și-au manifestat încrederea în edil.