Ceban, despre Ministru Justiției: A ieșit public cu „ugrozuri”, amenințări și aluzii că cei care vor face public facturile se vor trezi cu organele de drept la ușă. Am înțeles că deja s-au dat indicații, CNA ca să sugă din deget ce pot suge din deget

ion_ceban_litva

Ministrul Justiției a fost făcut cu ou și oțet de către primarul general lon Ceban în cadrul ședinței de astăzi la Primăriei. Ceban a venit cu mai multe critici la așa-zisele amenințări pe care le-a făcut Sergiu Litvinenco în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

„Sâmbătă un tocmai ministru care crede că a terminat reforma justiției, despre care ei spun, dar nimeni nu vede până acum, a ieșit public cu „ugrozuri”, amenințări și aluzii că cei care vor face public facturile se vor trezi cu organele de drept la ușă. Domnu ministru, lăsați-o mai moale, vă rog frumos, nu mai umblați cu sperietori de genul acesta. Show-ul cu scosul în chiloți la ora 6 a trecut, oamenii caută să caute alte showuri ca să devieze opinia publică de la prostiile care le face.
Deci, din postarea ministrului am înțeles că pot să mă trezesc cu cei de la ANI, am înțeles că deja s-au dat indicații, CNA ca să sugă din deget ce pot suge din deget. Sugeți, ca să vadă de ce eu supăr guvernarea. La mine totul este legal. Când vă porniți, îmi spuneți, nu este nimic de ascuns.

Stimaților luptători, dar vrem să vedem adevăratele averi ale dvs, acei metri pătrați ai voștri care nu se regăsesc în declarațiile de avere.

Mulți deputați, miniștri, consilieri municipali de la PAS, care nu au muncit în viața lor, tot ce au prin CV sunt activități în cadrul ONG-ului. Sunt persoane care spun că au salarii de 3-4 ori mai mari decât al primarului, decât al președintelui de țară în ONG-uri. Noi avem organe de drept? Ce fac oamenii aceștia, cum spală banii, adică un ONG-ist care nu face absolut nimic, care în fiecare zi la TV primesc câte câte 3-4 mii de euro și nimeni nu îi apucă de partea moale a corpului? Deputații, miniștri, consilieri de la PAS au foarte multe apartamente, automobile de lux. Ceea ce mă deranjează, că pe mine mă întreabă ce treabă am cu guvernarea, nu am nimic. Mi se pare că aceasta nu este o guvernare dar este o parodie, ar trebuie să fie și ceea ce au promis că va fi. Eu nu mă tem să vorbesc despre aceste lucruri. Voi da pe față ceea ce faceți voi, ori de câte va fi nevoie”, a declarat Ceban.

Litvinenco a făcut o postare cu privire la funcționarii publici, care și-au postat facturile la gaz pe rețelele de socializare. Aceasta a menționat că din facturi se vede câți metri pătrați au în casă și ar fi făcut aluzia că ANI ar putea să facă comparație între ceea ce au și ceea ce au declarat.

Logo_MAN_CEBAN