Ceban, despre sărbătorile de iarnă: Capitala se scaldă în atmosfera de Crăciun. Evenimentele nu se opresc aici. Avem multe de organizat

ion_ceban_la_multi_ani

Atmosfera sărbătorilor de iarnă din acest an în capitală este altfel, întrucât municipalitatea s-a implicat mult în organizare și în împodobirea orașului. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi de la Primărie. Ceban a adus mulțumiri celor care s-au implicat în acest sens.

„Este pentru prima dată când orașul este decorat cu adevărat frumos, cu gust și corespunde unei capitale demne a Republicii Moldova. Mai avem multe de făcut și învățat pentru anul viitor!
Anul acesta avem zeci de locații decorate în diverse sectoare. Avem zone amenajate pentru toți locuitorii și oaspeții capitalei. Locații amenajate de Primăria Chișinău, împreună cu preturile, Direcția Cultură, Transport, Locativ Comunală, Întreprinderea Lumteh și alții care am depus tot efortul. Fiecare a avut partea sa de contribuție și implicare în această poveste amenajată în Chișinău. Avem locații amenajate de agenții economici.

În acest an am permis și chiar am încurajat să aplice fiecare fantezia pentru a decora localurile, clădirile și zonele care doresc. În acest an, avem târguri amenajate prin sectoare. Avem târguri separate și organizate în weekend a producătorilor autohtoni, pe care i-am încurajat să-și vândă produsele pentru toți doritorii. Și vom continua această practică de fiecare sărbătoare…

Anul acesta avem târguri pentru vânzarea brazilor. Tot ce am rugat este să fie frumos amenajat, plăcut și curat. Iar aceste locații să devină chiar și loc de plimbare pentru unii și pentru a face, de ce nu, și poze. Am lansat și Ruta troleibuzului turistic interactiv împreună cu Moș Crăciun pentru cei mici să cunoască orașul, iar la final de călătorie să primească cadouri dulci. Programul este în zilele de weekend și din data de 3 ianuarie până pe data de 9 ianuarie zilnic va fi, iar programul va fi anunțat pe site-ul primăriei”, a declarat Ceban.

Primarul a mai adăugat că multă lume circulă cu troleibuzul turistic, astfel, Ceban a cerut ca să mai fie activat altul pe linie.
„Mă bucur că așa reușim să vorbim despre oraș, iar cei mici au parte de surprize plăcute. Alte surprize muzicale din parte mai multor interpreți veți avea parte pe străzile capitalei, unde vor ieși expromt, în diverse activități muzicale pentru locuitori, unde vor cânta despre tradițiile de iarnă ale moldovenilor. Tot în această perioadă, în Centrul Orașului, lângă Arca de Triumf, sunt organizate concerte la fel cu implicarea artiștilor talentați pe care îi apreciem pentru tot ceea ce fac Activități care au ca scop promovarea tradițiilor populare, cu diverse generice”, a mai precizat primarul.

Edilul a mai spus că evenimentele nu se vor opri aici.

Logo_MAN_CEBAN