Ceban, despre situația din oraș, după 3 zile de ninsori: S-a lucrat non-stop

ion_ceban_drumuri

Ninsoare nu a luat prin surprindere autoritățile locale. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că s-a lucrat non-stop.

„În această săptămână, a nins mult, mai tare din ultimii câțiva ani. A nins practic în continuu 3 zile. Primul lucru este că toate regiile, tot efectivul a fost implicat în procesul de deszăpezire. La ziua de astăzi, avem toate drumurile centrale, trotuarele centrale curățate, presărate cu material antiderapant. Circulația este pe aceste trasee liberă. Am verificat personal. Celula de criză lucrează non-stop, pe timpul nopții se schimbă persoanele. Am fost cu toții în teren. Anul acesta a fost mai ușor, pentru că am avut o parte din tehnică nouă procurată și primită anul acesta. Am contractat și servicii private în această privință. Ninsoare nu ne-a prins pe neprins de veste. În aceste condiții, rog puțină răbdare.

Prioritatea 2 sunt drumurile adiacente și curțile blocurilor de locuit. Avem solicitări și din suburbii. Am făcut lista, o să îi ajutăm, chiar dacă nu este datoria orașului. Cel mai probabil că mâine se va interveni și în suburbii. La fel, vom ajuta și alte localități, pentru că nu au tehnică.

Am somat agenții economici ca să facă regulă și să facă curat în fața instituției. Vreau să vă asigur că regiile toate non-stop sunt implicate. Avem alte avertizări meteo și suntem pregătiți”, a declarat Ceban.

Primarul spune că se face tot posibilul ca lucrurile să stea cât se poate de bine.

Logo_MAN_CEBAN