La nivel de municipiu avem foarte multe programe sociale dezvoltate pentru diverse categorii de persoane, inclusiv cele cu dizabilități. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban în urma unei întâlniri cu membrii Asociațiilor Obștești ale persoanelor cu dizabilități din mun. Chișinău.
„Este important că prin discuții putem depista foarte multe idei și propuneri bune care pot fi aplicate și implementate. Îmi doresc ca fiecare locuitor să fie implicat în activitățile orașului.
Am anunțat și mă bucur că a fost susținută propunerea mea:
⁃ Constituirea consiliului consultativ pe lângă Primar, pentru problemele persoanelor cu nevoi speciale. Este vorba de o platformă de discuții cu implicarea reprezentanților Asociațiilor Obștești ale persoanelor cu dizabilități. Opinia lor contează foarte mult, mai ales în implementarea proiectelor de decizie, a celor de infrastructură, despre accesul în transportul public, dar și altele.Am stabilit ca următoarea ședință să fie cu grupul de lucru pe care îl vor stabili și să discutăm planul de acțiuni propus”, a declarat Ceban.
Edilul spune că a discutat cum e posibil de ajutat, astfel, ca agenții economici să integreze mai multe persoane în câmpul muncii, dar și ar fi posibil soluționarea problemelor din domeniul de sănătate și unde mai este necesar de a interveni.