Ceban, după vizita din Sankt-Petersburg: Regret că până acum Chișinăul nu a valorificat pe deplin relațiile cu multe țări și orașe

ion_ceban_relatie

La finele săptămânii trecute primarul general, Ion Ceban, s-a întors dintr-o vizită de lucru din Sankt-Petersburg, ce a presupus un program foarte bogat, spune edilul.
Primarul afirmă că a semnat mai multe acorduri importante de colaborare în acest sens.

„Așa cum spuneam, orice experiență a orașelor dezvoltate este de folos nouă și ne bucurăm de aceste colaborări strânse. Regret că până acum Chișinăul nu a valorificat pe deplin relațiile cu multe țări și orașe. De la preluarea mandatului ne putem bucura de un suport și ajutor din partea mai multor țări și orașe și asta este doar un plus pentru Chișinău.

Este vorba de finanțări de proiecte de infrastructură, mai multe donații, suport în ceea ce privește realizarea unor documente importante precum Strategia de Dezvoltare a Chișinăului, colaborare pe segmentul culturii, dar și transmiterea de experiențe în diverse domenii, arhitectură, transport, deșeuri și tot ce ține de dezvoltarea orașului”, precizează acesta.

Primarul punctează că nu îi este rușine să spună că are mult de învățat.

„Tot ce am făcut anul trecut este doar începutul, recunosc, am făcut și greșeli și mi le-am asumat. Au fost unele proiecte inițiate fără schițe de proiect, dar doar pentru că voiam să mișcăm lucrurile. Vrem să fim mai buni și să nu repetăm acele greșeli. Iată de ce anul acesta fiecare proiect de infrastructură, drum, parc, scuar are la bază o schiță de proiect cu toate cele necesare incluse. Și avem mult de lucru în continuare”, conchide Ceban.

pentru_md