Ceban: În mai multe stații de așteptare a transportului public din capitală sunt efectuate lucrări de reparație a infrastructurii rutiere

ion_ceban_asteptarea

În mai multe stații de așteptare a transportului public din capitală sunt efectuate lucrări de reparație a infrastructurii rutiere.

Potrivit primarului general Ion Ceban în stațiile unde s-a depistat cedarea fundației și s-au creat denivelări, angajații „Exdrupo” au intervenit prin lucrări de amenajare a casetelor în asfalt, fiind săpată fundația și schimbată structura rutieră.

„Lucrările au fost efectuate pe str. Kiev și pe bd. Renașterii. Urmează a se interveni cu lucrări similare pe str. Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al capitalei, dar și în alte locații, după necesitate.

Totodata, pe tot perimetrul bd. Ștefan cel Mare, dar și pe alte adrese, urmează a fi efectuată ridicarea la cotă a fântânilor de vizitare a rețelelor subterane”, a declarat Ceban.

Edilul spune că îndeamnă conducătorii auto care traversează cartierele unde sunt anunțate lucrări de reparație a străzilor, să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.

Logo_MAN_CEBAN