Primarul general Ion Ceban critică actuala Guvernare și le oferă nota „3” pentru activitatea desfășurată în primele 100 de zile de conducere. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la Moldova 1.
„Situația critică este generată de managementul prost al instituțiilor, pentru că eu sunt sigur că se putea de găsit soluții bune, la ceea ce avem la ziua de astăzi. Eu am ascultat raportul la 100 de zile, dacă mă întrebați pe mine, un trei slăbuț aș da, ca să nu fie doi. Eu cred că o bună parte din acești miniștri trebuiau să plece în demisie. Și pe zona energetică, și pe zona de administrare a situației pandemice, și pe domeniul social, și pe domeniul economic. Lucrurile nu sunt simple, dar trebuie gestionate. Nu trebuie să fugi de presă, nu trebuie să te ascunzi, nu trebuie să alergi prin cabinete ca să nu te vadă nimeni.
Eu am văzut diferite guverne în RM, am văzut Guverne corupte, mai responsabile, mai puțin responsabile, sub anumite regimuri, lucrurile nu întotdeauna au fost bune, dar dezastru la ce am ajuns astăzi, este incomparabil. Și acest dezastru este generat de incompetență. Dacă mă întrebați pe mine ce calificativ pot pune acestui Guvern, este incompetența”, a declarat Ceban.
Primarul spune că ar dori să primesc răspunsuri la multe întrebări, pentru că această guvernare a promis transparență. „Miniștrii fug de presă, nu prezintă date cu privire la banii publici cheltuiți”, a conchis Ceban.