Ceban: Lucrările de reabilitare termică a Liceului Teoretic cu profil de arte ,,Elena Alistar” au fost finalizate, iar de ieri elevii au revenit la ore într-o instituție modernă

ion_ceban_alister

Lucrările de reabilitare termică a Liceului Teoretic cu profil de arte ,,Elena Alistar” au fost finalizate, iar de ieri elevii au revenit la ore într-o instituție modernă. Potrivit primarului general Ion Ceban, acestea au inclus reparația fațadei, izolarea exterioară a clădirii, schimbarea ușilor și a sistemului de încălzire, reparația sălilor de clasă și a scărilor.

„Este un proiect care se desfășoară în premieră în Chișinău. Lucrările s-au desfășurat în cadrul Proiectului ,,Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”, care presupune renovarea și eficientizarea din punct de vedere energetic a mai multor instituții sociale dintre care mai multe licee”, a declarat Ceban.

Este vorba despre: Liceul Teoretic cu profil sportiv “Gloria”, Liceul Teoretic ”George Meniuc”, Liceul Teoretic ”Petru Rareș”, Gimnaziul-internat nr. 3, Liceul Teoretic ”Nicolai Gogol”, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic “Nicolae Sulac”, Liceul teoretic “Vasile Alecsandri”, Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar”, Liceul Teoretic ” B.P.Haşdeu”, Liceul Teoretic ” V. Lupu”, Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” blocul 1, Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” blocul 2, Liceul Teoretic “Vasile Vasilache”.

În paralel, se desfăşoară lucrări de reabilitare termică şi în restul instituţiilor de învăţământ, dar şi la cele 6 grădinițe din municipiu (nr. 127, 225, 112, 34, 146 și 167), selectate în cadrul acestui proiect.

Totodată, urmează să înceapă şi reabilitarea energetică la trei spitale din capitală: IMSP ”V. Ignatenco”, IMSP SCM ”Sfânta Treime” și IMSP SCM nr.1.
Toate obiectivele menționate fac parte din prima tranșă a Proiectului.

Valoarea totală a proiectului este de 25 milioane de EURO şi este implementat de Primăria municipiului Chișinău, cu participarea financiară a partenerilor de dezvoltare: BERD (10 mil. împrumut), BEI (10 mil. împrumut) și Fondul pentru energie E5P (State donatoare- UE, Suedia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Lituania, Norvegia, Polonia, România, Republica Slovacă), (5 mil. grant).

Logo_MAN_CEBAN