Ceban: Lucrările de reabilitare termică a Liceului Teoretic cu profil de arte ,,Elena Alistar”, sunt gata în proporţie de 50 la sută

ion_ceban_liteai

Avem 3 agenți economici din Chișinău generează 60% din problema mirosului din capitală. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. Potrivit edilului, pe parcursul la o săptămână, în mediu de la 100 de agenție economici sunt luate probele.

„După ce se i-au probele, prin scrisori sunt anunțați rezultatul. Plus la asta, de două ori pe săptămână sunt efectuate controale inopinate, ori pe parcursul zilei, ori pe parcursul nopții. Legea ne permite să facem lucru respectiv. Referitor la deconectări – pe parcursul ultimelor luni, 5 agenți economici au fost debranșați de la rețeaua de canalizare.

Agenții economici trebuie să aibă stații de pre-epurare sau epurare. Aceste prevederi trebuiau să fie respectate. Sunt 3 companii mari care generează 60% din problemele cu mirosul. Miros oricum va fi în zona sanitară, 500 de metri de la stația de epurare”, a declarat primarul.

Ceban a vorbit și despre „șmecherii” care sunt conectați ilegal la apă. „Sunt unii bogați care nu achită nimic. Sunt case de 500 de metri pătrați, care nu achită nimic. Acum se fac verificări în mai multe sectoare rezidențiale”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN