Ceban: Ne propunem ca până la finele acestui an să aprobăm programul municipal de dezvoltare a sectorului Întreprinderilor mici și Mijlocii

ion_ceban_sturtup

Primăria Chișinău își propune elaborarea și aprobarea până la finele anului curent a Programului municipal de dezvoltare a sectorului Întreprinderilor mici și Mijlocii în municipiul Chișinău pentru anii 2023-2030 (PMDSÎMM) ca parte componentă a Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău.

Potrivit primarului general Ion Ceban, unul din instrumentele cu care venim în acest sens este Programul municipal pilot “STARTUP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”.

„Intenția noastră este de a veni în sprijinul noilor antreprenori care au un plan de afaceri viabil, dar căruia îi lipsesc resursele (financiare, de spațiu sau antreprenoriale), cu un set de programe, instrumente, facilități care ar ajuta sectorul întreprinderilor mici și mijlocii la etapa de inițiere, lansare, formare și dezvoltare.

Ne-am gândit să avem o abordare sistemică în acest sens și să oferim instrumente care să se completează și să asigure, în sfârșit, succesul unui proiect inițiat de către un antreprenor începător fie acesta: un tânăr antreprenor, un antreprenor migrant sau beneficiar al remitențelor, o femeie care se lansează în afaceri sau un refugiat care a format un parteneriat cu unul din beneficiarii eligibili ai programului.

Programul pilot, „STARTUP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”, care prevede componenta susținerii financiare este doar unul din instrumentele de suport pe care ne propunem a le implementa în scopul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.

Astfel, municipalitatea vine cu inițiativa de a contribui la dezvoltarea acestuia sector prin oferirea spațiilor municipale pentru crearea mai multor HUB-uri , incubatoare și acceleratoare de afaceri, iar în acest sens fiind deja identificate clădirile din str. Columna, 143 (350,8 m.p.), str. Mihai Viteazul, 2 (201 m.p.), str. Armeneasca, 45 (m.p.) (2544,0 m.p.) și Alba Iulia, 75 (9690,8 m.p.)”m a declarat Ceban.

Edilul afirmă că are o abordare multi-aspectuală a problemei, în acest sens își propune:

  • Crearea Hub-uliu „educativ” în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior din Moldova (ASEM, Universitatea Tehnică) unde vor fi organizate cursuri de instruire și dezvoltare a capacităților în afaceri, precum și domeniilor conexe (contabilitatea, fiscalitatea, HR ș.a.) ateliere de lucru și mese rotunde privind schimbul de experiențe etc.
  • Crearea Hub-ului IT dat fiind potențialul sectorului ICT și plus-valoarea pe care o creează, anume în cadrul start-up, considerăm acest sector poate „cel mai prioritar”. IT-hub, va oferi spații de lucru, adresă juridică, servicii de suport (evidența contabilă, asistența juridică etc.) spații pentru coworking, meeting și conference room-uri.
  • Incubatoare și acceleratoare de afaceri (în acest caz ne propunem incubatoare de afaceri cu portofoliu mixt) – sigur conform consecutivității logice a acestora care conțin: spații de birouri gratuite, echipamente, servicii de consultanță, servicii profesionale juridice şi de contabilitate, mentorat, acces la know-how anumite servicii la prețuri competitive sau la potențiali investitori.
  • Programe de finanțare – Primul dintre acestea fiind deja elaborat și pregătit pentru lansare. Anume despre acest Program municipal pilot “STARTUP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”.
Logo_MAN_CEBAN