Ceban: Nu ne oprim nici pentru o clipă să investim în educația noilor generații

ion_ceban_litei

Școlile din Capitală au intrat într-un nou an de studiu. Festivitățile dedicate primului sunet de clopoțel au fost organizate în toate instituțiile educaționale. Un eveniment special a fost însă pentru elevii și profesorii Liceului ”Pro Succes”, care de astăzi au pășit pragul unui nou sediu renovat de Primăria Chișinău. Cu mari emoții, alături de cei peste 800 de elevi și 50 de cadre didactice, la careul solemn a participat și edilul Ion Ceban.

”Astăzi a sunat primul clopoțel în sediul nou al instituției, după ce 10 ani ușile acesteia au stat închise. Mulțumesc echipei pentru efortul enorm pe care l-am depus, pentru a face posibil ca instituția să fie renovată în mai puțin de 2 ani, clădirea fiind închisă din anul 2012. Astăzi este un liceu model. Mai avem de lucru în curtea instituției, inclusiv reabilitarea accesului către liceu, crearea unei parcări în preajmă, dar și instalarea unui ascensor, ținând cont că aici învață mulți copii cu nevoi speciale. Primăria nu doar construiește drumuri și trotuare, dar investește semnificativ și în educație. Puțini știu că avem 132 de grupe noi deschise în grădinițe, școli renovate sau construite de la zero în oraș și suburbii”, a declarat Ion Ceban.

Liceul Teoretic „Pro Succes” cu 29 complete de clase se află în sectorul Botanica, pe str. Dante Alighieri 11 „A”. Pentru reparația capitală a sediului au fost alocate surse financiare din bugetul municipal de peste 29 milioane de lei.

Amintim că în 2010, fostul Gimnaziu „Pro Succes” a fost reorganizat în liceu, iar șase ani mai târziu urma să fie transferat în sediul din str. Dante Alighieri 11 „A”. În 2016, din lipsa surselor bugetare, lucrările de reparație nu au fost finalizate. Ulterior, Primăria Capitalei a intervenit cu alocații semnificative pentru a renova noul sediu al instituției.

Logo_MAN_CEBAN