Ceban: Până luni, cel târziu, grădinițele trebuie conectate la agentul termic. Nu vreau să riscăm cu sănătatea copiilor

img

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, solicită responsabililor să pregătească actele necesare, așa încât până luni, 24 octombrie, instituțiile sociale din Capitală, în special grădinițele, să fie conectate la căldură.

”Ieri am examinat toate datele. Toate instituțiile educaționale, la grădinițe mă refer, sunt pregătite pentru conectare la agentul termic. Azi sunt cu două grade mai frig. Voi ruga secretariatul să facă toate actele, să avem cel mult patru zile pentru conectare, mă refer la grădinițe și la spitale. Rog responsabilii ca luni să avem agent termic în instituții. Noi plătim”, a declarat edilul Capitalei la ședința Consiliului municipal Chișinău.

Edilul a precizat că nu vrea să riște cu sănătatea copiilor.

Logo_MAN_CEBAN