Instruiri în domeniul achizițiilor publice! Experți din Ucraina împreună cu reprezentanții municipiului Chișinău participă la un program de instruire ce vine să ajute la gestionarea problemelor întâmpinate în domeniul respectiv.
„Experiența colegilor ucraineni este foarte importantă pentru noi, în vederea eficientizării și transparentizării activităților desfășurate. Le-am mulțumit experților din Mariupol pentru împărtășirea experienței privind reforma serviciilor municipale de achiziții”, a declarat edilul capitalei, Ion Ceban.
Sesiunile de instruire sunt organizate în colaborare cu Open Contacting Partnership, Primaria orașului Mariupol, Ucraina și A.O. Inițiativa Pozitivă. Programul celor două zile de instruire prevede sesiuni de discuții și activități de grup, bazate pe simularea gestionării problemelor din domeniul achizițiilor publice.
„Activitățile au scopul de realizare a schimbului de experiență și preluarea bunelor practici în dezvoltarea abilităților APL Chișinău în domeniul achiziţiilor publice și monitorizarea conformității desfășurării procedurilor de profil. În cadrul activităților realizate de experții ucraineni, participă managerii entităților municipale, precum și responsabilii de procedurile de achiziții publice din cadrul subdiviziunilor”, a conchis Ion Ceban.