Ceban: Unde s-a lucrat săptămâna trecută și cât asfalt s-a turnat. Muncitori sunt în toate sectoarele capitalei

ion_ceban_drumuri

Lucrări de întreţinere a infrastructurii rutiere din municipiul Chişinău au fost executate și pe parcursul săptămânii trecute.

Potrivit primarului general Ion Ceban, ÎM Regia „Exdrupo” a realizat lucrări de asfaltare pe o suprafață totală de 8,5 mii m2, iar 4,8 mii m2 au fost frezaţi, pregătindu-se pentru aplicarea asfaltului în săptămâna curentă.

„Cel mai mare volum de lucrări a fost realizat pe str. Socoleni, unde au fost finalizate acțiunile de asfaltare a carosabilului, urmând a fi aplicat și marcajul rutier. Anterior, au fost reparate și trotuarele.

Pe străzile Academician Andrei Saharov și Dumitru Rîșcanu au finalizat lucrările de amenajare a trotuarelor și au fost inițiate lucrările de frezare a învelișului asfaltic uzat de pe carosabil, care urmează a fi reabilitat în totalitate.

Acțiuni de pregătire (frezare) pentru reabilitarea carosabilului se fac și pe str. Ion Neculce. Totodată, sunt efectuate lucrări de montare a bordurilor şi reabilitare a trotuarelor.

Alte lucrări de întreținere s-au făcut pe străzile: Sarmizegetusa, Dacia, Tiraspol, Uzinelor, dar și pe traseul Chișinău-Budești.

În perioada de referință s-a lucrat și la reparația sistemului pluvial, fiind supuse reparației 57 de elemente ale canalizării pluviale, în timp ce 323 guri de captare a apelor au fost curățate de frunze și gunoaie.

În același timp, pentru asigurarea condițiilor de securitate rutieră în trafic, au fost supuse reparației 58 indicatoare rutiere, majoritatea acestora fiind vandalizate, iar alte 66 bucăți au fost instalate noi.

La fel, săptămâna trecută a fost aplicat de marcaj rutier pe o suprafață de 600 m2 (transversal, insule de refugiu, săgeți) pe bd. Renașterii Naționale, str. Tudor Vladimirescu, str. Bogdan Voievod, şos. Muncești și str. Albișoara”, a declarat Ceban.

Lucrările de întreținere vor continua și în săptămâna curentă. În paralel, în toate sectoarele capitalei sunt în lucru un şir de proiecte de infrastructură, lucrările fiind efectuate de preturile de sector şi subdiviziunile municipale.

Logo_MAN_CEBAN