Ceban vine cu date îmbucurătoare: 30% din profesorii din capitală, vaccinați. De la 1 septembrie vrem să revenim la normalitate în școli

ion_ceban_vacinare_

Într-o săptămână, 30% din cadrele didactice din capitală au fost vaccinate cu prima doză de vaccin împotriva Covid-19. Despre aceasta a anunțat primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei Chișinău de astăzi dimineață.

Potrivit primarului, în rândul medicilor sunt peste 90% vaccinați.

„La Centrul municipal de la inaugurare, avem 2500 cadre didactice vaccinate sau aproximativ, din 9 mii mai mult de o pătrime. Într-o săptămână, din total avem 30%. Am rugat direcția educație să orienteze în așa fel încât școlile preșcolare să fie astăzi cu prioritate, în mare măsură toți cei doritori deja au fost în aceste liste, în școlile și liceele unde vom avea acoperire de vaccinare de aproximativ 70% urmează să revenim la studii cu prezența fizică, sperăm mult să se întâmple cât de curând.

De la 1 septembrie vrem să revenim în condiții de normalitate și condiții optime de siguranță, aici operăm cu autoritățile centrale”, a declarat Ceban.

Amintim că pe zi, capacitatea Centrului pentru vaccinare este de până la 1200 de vaccinări.

Logo_MAN_CEBAN