„Centura Chișinău”, subiect de discuție între Ion Ceban și Ministerul Economiei: „Voi bate la fiecare ușă”

ion_ceban_ministerul_economie

Construcția podurilor din capitală, dar și continuarea proiectului „Centura Chișinău” au fost doar unele subiecte abordate astăzi în cadrul unei ședințe, pe care Ion Ceban a avut-o la Ministerul Economiei.

Ceban spune că își dorește ca locuitorii capitalei să aibă un oraș modern și dezvoltat.

„Cu toate că toate procesele de schimbare vor dura în timp, este important să facem primii pași. Părerea mea este că, Chișinăul a fost lăsat în umbră mulți ani. Din păcate nu au fost investiții majore, iar acest lucru a dus la degradarea capitalei Republicii Moldova”, spune edilul.

Primarul punctează că va bate la fiecare ușă pentru ca aceste proiecte să fie realizate. „Sunt sigur că împreună vom putea schimba lucrurile”, a punctat acesta.

Logo_MAN_CEBAN