,,Cetățenii se pot deplasa, și astăzi, spre și dinspre Cimitirul ,,Sfântul Lazăr” cu ajutorul transportului public. Ion Ceban: ,,Unitățile de transport staționează deja în zona Circului

IMG_20240513_080632_778

Primarul General al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, amintește cetățenilor că, și astăzi, 13 mai, transportul public circulă în regim special și asigură deplasarea călătorilor spre și dinspre Cimitirul ,,Sfântul Lazăr”.

,,Primăria Capitalei a pus la dispoziția cetățenilor, transport gratuit, pe rutele de autobuz Nr. 27, ,,C” şi ,,D”, care pornesc de la Circ și circulă până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” “, menționează edilul.

Suplimentar, itinerarul rutei de autobuz nr. 19 este prelungit până la str. Doina, Cimitirul „Sf. Lazăr”, iar ruta de autobuz nr. 26, la fel, circulă până la str. Doina, fiind suplinită cu unități de transport adăugătoare.

Totodată, precizează Primarul General, pe parcursul zilei, la necesitate, va fi suplinit și numărul unităților de transport de pe celelalte rute.

,,În continuare, pentru buna desfășurare a lucrurilor, conducătorii auto sunt îndemnați să nu parcheze sau staționeze neregulamentar în locurile destinate autobuzelor de rută către Cimitirul ,,Sfântul Lazăr” “, a mai subliniat Ion Ceban.

Pe parcursul nopții și până dimineața, angajații municipalității s-au ocupat de ordinea și evacuarea deșeurilor din cimitirele din Capitală.

Ieri, peste 50 mii călători s-au deplasat cu transportul public către și dinspre Cimitirul ,,Sfântul Lazăr”.

Logo_MAN_CEBAN