Astăzi, primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, împreună cu ambasadori acreditați, reprezentanți ai misiunilor diplomatice și partenerii externi de dezvoltare, au participat la o acțiune de plantare de copaci liquidambar pe bulevardul central al capitalei. Acțiunea face parte din Campania de plantare de toamnă, desfășurată anual, care își propune să transforme Chișinăul într-un oraș mai verde și mai sustenabil.
„Avem ca obiectiv transformarea Chișinăului într-una dintre cele mai verzi capitale ale Europei și, împreună cu locuitorii orașului, depunem eforturi constante în acest sens”, a declarat Ion Ceban.
Primarul a subliniat importanța acestei tradiții și impactul pozitiv pe termen lung asupra calității vieții locuitorilor: „Campania tradițională de plantare a arborilor, susținută de un număr tot mai mare de participanți, reprezintă un pas important în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și în consolidarea unui mediu urban mai sănătos”.
Edilul capitalei le-a mulțumit tuturor celor implicați: „Îmi exprim recunoștința față de toți cei implicați pentru receptivitate și eforturile comune. Aceste inițiative contribuie semnificativ la transformarea Chișinăului într-un oraș mai verde, sustenabil și prietenos”.
Campania tradițională de plantare din Chișinău, continuă să adune tot mai mulți oameni care contribuie la transformarea orașului într-un loc mai verde pentru toți.