Primarul General, Ion Ceban, anunță că orașul este pregătit pentru celebrarea sărbătorilor Pascale, iar în această seară, în jurul orei 20:00, Focul Haric va ajunge la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”.
Potrivit edilului, momentul aducerii Focului Haric va marca începutul unei seri speciale pentru toți creștinii, iar slujba din noaptea Învierii va fi transmisă în direct atât pe ecranele instalate în scuarul Catedralei, cât și pe toate platformele online ale Primăriei Chișinău.
„Ne dorim ca toți cei care nu pot ajunge fizic la Catedrală să poată fi parte a acestei sărbători sfinte. Învierea Domnului este un moment de lumină și speranță pentru întreaga comunitate”, a declarat Ion Ceban.
Amintim că și mai multe instituții media vor prelua semnalul și vor reda transmisiunea în regim live.