Condiții mai bune de activitate pentru medicii de familie

ion_ceban_clinica

Două secții ale Centrului Medicilor de Familie nr. 6 din sectorul Buiucani, inclusiv cabinetul ginecologic şi cel de imunizare, au fost reparate capital în 2022. Acum, angajații și pacienții instituției beneficiază de mobilier și utilaje noi procurate de municipalitate.

Instituția medicală, de pe strada Petru Movilă, a fost vizitată de edilul Ion Ceban, însoțit de viceprimarul Angela Cutasevici și șeful Direcției Asistență Medicală și Socială, Boris Gîlca.

”Pentru lucrările de reparație au fost alocate 6,6 milioane de lei din bugetul municipal. Această instituţie medicală nu a mai fost renovată din anii 1970, de la fondare. În prezent, avem o infrastructură modernă şi condiţii decente pentru pacienţi, dar şi condiţii de muncă atractive pentru personalul medical, care vor spori actul medical. În proces de reabilitare mai este Secția de reabilitare medicală și medicină fizică și biroul de radiologie. Vă spun mulțumesc pentru ceea ce faceți. Este de datoria noastră să investim în centrele medicilor de familie, proiectele vor continua în sănătate”, a declarat Ion Ceban.

În prezent, în cadrul CMF nr. 6 activează 77 de angajați, dintre care 19 medici de familie. Acești specialiști deservesc aproximativ 30 de mii de persoane din sector. Totodată, centrul oferă servicii medicale specializate şi de laborator și pentru locuitorii din suburbiile Durlești, Ghidighici şi Trușeni.

Logo_MAN_CEBAN