Cu suportul financiar al Primăriei Chișinău Vadul lui Vodă se dezvoltă cu pași rapizi. Ceban, despre progresele înregistrate

ion_ceban_vadului_voda

Investiții în orașul Vadul lui Vodă continuă. Edilul Ion Ceban afirmă că cele mai importante investiţii în orașul Vadul lui Vodă se referă la infrastructură şi au fost realizate atât din fondurile locale, cât și din resursele municipalității.

„Datorită susținerii financiare municipale în anul 2020, avem implementate 4 proiecte în această suburbie, iar pentru anul 2021, avem planificate alte 3 proiecte.
Obiectivele investiționale vizează lucrări de reparație a clădirilor, reabilitare a drumurilor/trotuarelor.

Proiectele realizate se referă la:

  1. Replanificarea încăperilor la Casa de Creaţie, în prezent, instituția renovată are statut de Școală de Arte.
    Proiectul a presupus intervenție atât pe interior, cât și exterior. Clădirea a fost supusă unei renovări majore, aici au fost amenajate mai multe săli.
    Instituția a fost dotată cu mobilier, au fost efectuate lucrări de montare a rețelelor inginerești, instalate reţelele de comunicaţii electronice.
    Ne bucurăm de această investiție făcută de către Primăria orașului Vadul lui Vodă, cu aportul municipalității.
    În aceste condiții se contribuie la creșterea accesibilității la serviciile educaționale, iar cei 152 de copii care frecventează școala, vor avea parte de un spectru larg de activități.
  2. Un alt proiect se referă la termoizolarea exterioară a faţadei la blocul Liceului Teoretic „Ştefan Vodă”.
  3. Totodată, s-a intervenit și la amenajarea trotuarului pentru pietoni.
    Au fost finalizate lucrările de reabilitare a circa 1,5 km de trotuare în zona de agrement.
    Conform proiectului, a fost aplicat un nou strat de asfalt și borduri, banii fiind alocați din bugetul municipal, iar contribuția Primăriei locale a fost valorificată pentru instalarea mobilierului urban și a iluminatului stradal.
  4. Tot anul trecut a fost reparată integral strada Bucovina din or. Vadul lui Vodă, cu o lungime de aproximativ 700 de metri”, a precizat Ceban.

Alte 3 proiecte au primit acoperire financiară și vor fi realizate pe parcursul anului 2021. Este vorba de extinderea trotuarului din zona de agrement cu încă 1,5 km. În prezent, proiectul se aflaă la etapa de licitație, sperăm ca lucrările să fie demarate în timpul apropiat.

„În acest an, va fi efectuată proiectarea și construcția rețelelor electrice în zona plajei Vadul lui Vodă. Cel de-al treilea proiect la care au început deja lucrările, se referă la amenajarea unui Havuz de tip pietonal cu show muzical și joc de lumini în scuarul Casei de Cultură aflat în centrul orașului.

Scopul proiectelor sunt de a crește vizibilitatea și atractivitatea zonei, astfel încât aceasta să devină un spațiu de petrecere a timpului liber pentru mulți vizitatori. Avem inițiate mai multe proiecte atât în capitală, cât și în suburbii. Continuăm să muncim și să ne îndeplinim angajamentele”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN