Cum arată autobuzele cu parcurs ce vor circula spre suburbii. Ceban: Oamenii de acolo ori nu dispun de transport, ori cel existent este vechi și uzat

ion_ceban_autobuse

Primarul general Ion Ceban a prezentat publicului larg autobuzele cu parcurs care vor circula în suburbii. Acesta spune că sunt de o calitate bună, în comparație cu ceea ce este în capitală.

„Așa arată primele unități de transport public care sunt aduse, din cele 58 procurate de municipalitate. 7 autobuze deja sunt pe drum, restul până în toamnă, preconizăm ca toate să fie repartizate în suburbii.

Din cele 58 de unități, 18 autobuze sunt MAN și Volvo, 40 de autobuze VDL. Am comunicat cu primarii de suburbii și cu responsabilii pentru a pregăti lista celor necesare, precum stații, reparația drumurilor, dar și unde este stringent nevoie de transport și de câte unități”, a declarat Ceban.

Primarul afirmă că transportului public în suburbii reprezintă o problemă evidentă.

„Oamenii de acolo ori nu dispun de transport, ori cel existent este vechi și uzat. 65 de milioane de lei deja au fost repartizate de municipalitate primăriilor din suburbii”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN