Cum decurg lucrările pe strada Albișoara. Ion Ceban, pe șantier în inspecție

ion_ceban_albisoara_drum

Lucrările de renovare a tronsonului Gagarin-Ismil continuă, asta după ce pe 4 august a fost dat startul lucrărilor. Astfel, până în prezent au fost montate 1163 de metri liniari de bordură noi, 2300 metri liniari de bordură a fost demontată și a fost frezat peste 5000 de metri pătrați de asfel. Despre aceasta anunțat primarul general Ion Ceban, după ce a vizitat șantierul.

Primarul mai spune că sunt preconizate 5 etape de lucru. Astfel, se intervine pe fiecare segment separat, iar concomitent, Î. M. ,,Lumteh” execută lucrări de schimbare a corpurilor de iluminat și vor fi instalate becuri de tip led.

„În prezent, pe str. Albişoara sunt executate lucrări de modernizare a sistemului pluvial. Sunt schimbate unele guri de captare şi instalate mai multe receptoare, pentru colectarea mai rapidă a apelor. Pe toată strada vor fi suplimentar instalate 160 de grilaje, altele fiind descoperite, deoarece anterior se aflau sub asfaltul vechi. Am atenționat toți responsabilii ca lucrările să fie efectuate calitativ să nu mai revenim cu alte reparații în următorii ani”, a subliniat primarul.

Ion Ceban și-a cerut scuze de la participanţii în trafic pentru incomodităţile create. Primarul a explicat de ce lucrările nu se desfășoară noaptea. Acesta afirmă că locuitorii caselor din apropiere se opun activ.

„Nu putem să lucrăm noaptea pe Albișoara. Înțeleg că se formează ambuteiaje, dar în acea zonă tot sunt locuitori, care noaptea domn, iar a doua zi merg la serviciu. Trebuie să avem răbdare”.

Logo_MAN_CEBAN