Cum este caracterizat Igor Dodon de către Ion Ceban: La 30 de ani a fost ministrul al Economiei, iar ulterior i s-a propus funcții în companii mari din străinătate

ion_ceban_despre_dodon_

Profesionist și un lider adevăr – astfel îl caracterizează Ion Ceban pe Igor Dodon, care candidează la funcția de președinte al Republicii Moldova. Edilul capitalei a povestit într-o emisiune la Ren TV despre succesul obținut de acesta de-a lungul timpului și cât de ambițios a fost la început de carieră.

„Cu președintele, de foarte puține ori am avut păreri diferite. Noi ne știm de multă vreme și am trecut împreună prin foarte multe situații de criză. Eu consider că împreună, noul partid PSRM începând cu 2012, am reușit să creăm multe lucruri. A fost greu, inițial am fost doar 3 deputați, a fost foarte multă muncă în stradă, multă muncă cu oamenii”, a punctat Ion Ceban.

Ceban spune că implicarea sa în campania electorală este o datorie morală în folosul cetățenilor, pentru ca pe viitor să poată implementa cât mai multe proiecte.

„De fapt, multă vreme suntem cunoscuți. Știu ce competențe profesionale are și ce abilități de lider posedă. Dacă vorbim de calitățile profesionale, este o persoană foarte deșteaptă, care e predat, iar fiind tânăr a fost ministru al Economiei la 30 de ani. Eu cred că este un merit foarte mare”.

Edilul spune că Igor Dodon a avut propuneri să lucreze la companii mari în afara țării, însă acesta a refuzat. Ceban a mai adăugat că ambiția sa a dat rezultate în 2014 la alegerile parlamentare, când a luat un procentaj foarte mare.

„El este o persoană de familie, patriot, anume aceea ce îl poate caracteriza o persoană cu funcție înaltă în stat”.

Logo_MAN_CEBAN