Cum guvernarea PAS a determinat scăderea PIB cu 0,6% printr-o singură lovitură

crisa

În 2025, guvernarea a introdus o serie de noi reguli pentru piaţa imobiliară, chiar dacă mai mulţi experţi şi reprezentanţi ai opoziţiei avertizau despre efectele catastrofale pe care le pot avea acestea. În special, e vorba de noile limite de utilizare a cash-ului în tranzacţiile imobiliare şi noile reguli privind declararea provenienţei banilor. Atunci, mai mulţi experţi au atras atenţia că, chiar dacă astfel de măsuri se cer, Moldova încă nu este pregătită de acţiuni atât de radicale şi că se impune o abordare treptată. Ca de obicei, PAS nu a ascultat alte opinii, preferând să meargă pe propria viziune (dacă aceasta, în genere, poate fi numită viziune) şi în decurs de doar câteva luni a blocat practic în totalitate piaţa imobiliară. În decurs de doar un an piaţa a pierdut patru din cinci cumpărători de imobile. În special, s-a văzut cât de gravă este situaţia în trimestrul patru al anului 2025, când s-au vândut doar 999 apartamente, ceea ce e cu 78,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2024. Statul a ratat sume importante pe care le-ar fi primit din impozitele şi taxele aferente tranzacţiilor imobiliare, un important domeniu de activitate economică a fost practic distrus, iar o mulţime de cetăţeni au fost lipsiţi de şansa reală de a avea propria locuinţă.

Toate aceste lucruri le-am constatat cu toţii pe parcursul anului trecut, dar şi în primele luni ale anului curent. Adevărata proporţie a catastrofei provocate de PAS însă a putut fi văzută atunci când au venit datele statistice oficiale pe anul 2025 privind Produsul Intern Brut. Acestea au arătat că, situaţia de pe piaţa imobiliară a determinat scăderea PIB în 2025 cu 0,6% şi acestea e doar începutul. Judecând după datele din trimestrul patru al anului trecut, situaţia se acutizează. Astfel, în perioada menţionată, blocajul de pe piaţa imobiliară a determinat scăderea PIB cu 1,7% (!). Deci, către finele anului curent, am putea asista la o descreştere a PIB de aproape 2% doar din cauza că situaţia de pe piaţa imobiliară se va agrava şi mai mult. Iar că acest lucru se va întâmpla, nu este greu să ne dăm seama. În primul rând, pentru că PAS nu face nimic pentru a repara propria greşeală comisă în raport cu piaţa imobiliară. Mai mult chiar, blochează iniţiativele cu care vine opoziţia în acest sens. În al doilea rând, pentru că noile acţiuni pe care le întreprinde PAS arată că blocajul pieţei imobiliare va fi şi mai mare în continuare.

Îndeosebi merită atenţie din acest punct de vedere procesul de evaluare şi reevaluare a imobilelor. În rezultat, valoarea cadastrală a majorităţii imobilelor din Republica Moldova va creşte de două-trei ori. Aceasta va face imposibile şi puţinele tranzacţii care mai au loc pe piaţa imobiliară, ca să nu mai vorbim de aspectul fiscal. Astfel, va creşte substanţial atât impozitul pe creştere de capital aferent tranzacţiilor imobiliare, cât şi taxa de stat care se achită în cadrul acestor tranzacţii. Ca să nu mai vorbim de faptul că mulţi vor renunţa să achiziţioneze imobile în scop investiţional pentru a evita aşa-numitul impozit pe lux.

Cu alte cuvinte, în 2026 vom asista la distrugerea şi a ce a mai rămas din piaţa imobiliară. Iar impactul asupra PIB va fi devastator. Măcar şi din simplul motiv că, chiar şi în situaţia grea în case se află, piaţa imobiliară are o pondere la formarea PIB de peste 7%. Deci, faceţi concluziile de rigoare….  

Logo_MAN_CEBAN