Cum vor activa grădinițele din capitală, în contextul luptei cu coronavirus. Ion Ceban: Sănătatea copiilor depinde de acțiunile noastre

ion_ceban_gradinita_

În scopul reluării activităţii instituţiilor educaţionale din capitală, în contextul pandemiei Covid – 19, Primăria municipiului Chişinău întreprinde mai multe acțiuni. Despre aceasta scrie primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, au fost aprobate şi expediate directorilor de grădiniţe, reglementările cadru speciale de punere în aplicare a instrucţiunilor privind pregătirea pentru redeschidere şi reluarea activităţii instituţiilor de educaţie timpurie.

„În această săptămână vor fi distribuite prin grădiniţe pliante informaţionale pentru cadrele didactice şi părinţi. Copiii se vor afla la grădiniţă 7 ore pe zi şi vor fi alimentaţi de 4 ori pe zi. Urmează ca fiecare grădiniţă să elaboreze orarul de venire – plecare a copiilor. Începând de astăzi, vor fi desfăşurate instruiri online a asistenților medicali din grădinițele de stat din municipiul Chișinău privind măsurile de prevenire a infecției, în scopul protecției și siguranței copiilor. În funcție de evoluția și tendința situației epidemiologice prin infecția cu Covid-19, măsurile restrictive vor fi revizuite”, a declarat edilul.

Ceban afirmă că până în data de 20 august, curent, școlile/liceele trebuie să facă public graficul și modelul, după care vor activa, din cele 7 prezentate de Ministerul Educație.

Amintim că peste 90 de mii de elevi avem înregistrați în sistemul educațional din municipiul Chișinău, în cele 148 de instituţii de învăţământ primar şi secundar. Dintre care, 30 de instituții sunt suprasolicitate, iar 30 de instituții au o acoperire de 100%.

Logo_MAN_CEBAN