Curtea Liceului Teoretic ,,Dragoș Vodă” din Stăuceni a fost renovată. Ceban: Proiectul a costat 8 milioane de lei

ion_ceban_dragos_voda

Curtea Liceului Teoretic ,,Dragoș Vodă” din Stăuceni a fost renovată. Potrivit primarului general Ion Ceban, proiectul a costat 8 milioane de lei, dintre care contribuția Primăriei Chișinău a fost de un milion de lei, 7 milioane de lei au fost alocate din bugetul local al suburbiei.

„Lucrările au inclus pavarea curții instituției de învățământ și a scuarului, care se află în imediata vecinătate cu școala și terenul sportiv multifuncțional. Amintesc, proiectul de modernizare a stadionului din Stăuceni a costat 4 milioane de lei, dintre care 2 milioane de lei au fost alocate din bugetul municipal, iar alte 2 milioane de Primăria locală. Stadionul are mai multe zone: terenuri de fotbal, volei și baschet. De asemenea, a fost amenajată o pistă de alergare și organizată o zonă de workout.

Tot în acest an, la Stăuceni, cu suportul municipalității au început lucrările de reparație la Grădinița ,,Sălcioara”. Proiectul presupune renovarea curții instituției, construcția pavilioanelor, amenajarea terenului de joacă, procurarea utilajului și modernizarea sistemului de iluminat. Costul total al proiectului este de 7 milioane de lei, dintre care 3 milioane de lei sunt alocate din bugetul municipal”, a declarat Ceban.

În ultimii ani, investițiile municipalității în dezvoltarea proiectelor de infrastructură din suburbia Stăuceni se ridică la peste 15,3 milioane de lei.

Logo_MAN_CEBAN