De astăzi, încă un scuar din capitală intră în reparație. Ion Ceban, despre ce lucrări vor fi efectuate

ion_ceban_sipca

De astăzi, încă un scuar din capitală intră în reparație. Este vorba despre Parcul memorial Şipka din sectorul Râșcani al Capitalei.

Potrivit primarului general Ion Ceban, în prezent, parcul se află într-o stare dezastruoasă, fără alei amenajate corespunzător, iar cele care există sunt deteriorate și prezintă pericol pentru cetățeni. Totodată, vizitatorii parcului au improvizat în timp alei care nu sunt accesibile după cele mai mici precipitații.

„Aici urmează a fi executate lucrări de reamenajare a aleilor pietonale, suplimentarea acestora și înlocuirea pavajului vechi. Totodată, zona verde care până acum a fost practic neiluminată pe timp de noapte, va fi dotată cu lămpi de tip LED”, a punctat edilul.

De asemenea, în zonă va fi construit de la zero un havuz și vor fi creat alte utilități publice(WC) pentru comoditatea chișinăuienilor.

Resursele pentru renovarea scuarului au fost alocate din bugetul municipal.

Logo_MAN_CEBAN