De ce au fost curățați arborii pe strada 31 august 1989. Ion Ceban vine cu explicații

ion_ceban_arbori_1

Lucrările de curăţare a arborilor de pe str. 31 august 1989, care s-au desfăşurat în weekendul trecut, vin în contextul reparaţiei capitale a străzii, care urmează să înceapă în anul 2021. Cu aceste precizări vine primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În total pe această stradă au fost doborâți doi platani și un nuc și au fost curățați 34 de arbori.

Edilul spune că acţiunile de curăţare a copacilor au fost autorizate şi coordonate cu Agenţia de Mediu.

„Concomitent lucrări de curăţare a arborilor uscaţi au fost efectuate şi pe străzile A. Şciusev şi M. Kogălniceanu. Informaţiile au fost publicate pe site-ul primăriei Chişinău. Voi solicita şi în continuare ca acest proces să se desfăşoare transparent, iar oamenii să poată accesa liber aceste informaţii, pentru a spulbera dubiile la acest capitol”, a punctat Ceban.

Edilul a precizat că curăţarea arborilor se face pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru îmbunătăţirea aspectului estetic al capitalei.

Logo_MAN_CEBAN