O nouă ședință cu primarii de suburbii referitor la proiectele realizate în anul 2020 și prioritățile pentru 2021 a avut loc în regim online. Potrivit responsabililor, în ședința de astăzi primarii de suburbii au comunicat despre prioritățile pentru anul 2021 în localitățile pe care le reprezintă.
„Așa cum a fost în cazul cazul aprobării bugetului pentru municipalitate, pentru noi contează să avem o analiză desfășurată prin implicarea nemijlocită a locuitorilor din suburbii. La fel, în ședință, practic fiecare primar a vorbit despre problema insuficienței sau lipsa totală a transportului public care ar asigura cetățenii cu transport local, dar și transport spre capitală”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.
Amintim că pentru anul trecut, Primăria Chișinău a alocat din bugetul municipal circa 100 de milioane de lei pentru cele 18 suburbii – o sumă record de până acum.
„Sursele financiare au fost alocate după principiul 70% contribuția Primăriei Chișinău, 30% contribuția primăriilor locale. Proiectele pe care am pus accentul și am dorit să se pună în valorificare în anul 2020, au fost: renovarea instituțiilor educaționale, școli/grădinițe, reabilitarea drumurilor de acces și proiectele de asigurare cu apă/canalizare și a rețelelor de aprovizionare cu gaze naturale”, spune Ceban.
Edilul afirmă că pe parcursul anului 2020 s-a implicat nemijlocit împreună cu S.A. „Moldovagaz” și a asigurat în orașul Sângera 622 de gospodării cu gaze naturale, iar împreună cu Premier Energy a reușit conectarea la energia electrică a gospodăriilor din partea nouă a satului Dobrogea, oamenii erau 8 ani fără lumină.