Distracție maximă pentru tinerii Capitalei. Peste 7 mii de participanți la spectacolul ”Cool Party”, care încheie Anul Tineretului

photo_2023-12-08_19-23-37

Spectacol plin de emoții și distracție organizat la Arena Chișinău. La evenimentul ”Cool Party”, dedicat încheierii Anului Tineretului în Capitală, au ajuns peste 7 mii de participanți. Pe scenă au evoluat și urmează încă să iasă interpreți îndrăgiți ai tinerilor, DJ-i, comedianți și influenceri, pe care tinerii orașului i-au așteptat cu nerăbdare.

Spectacolul este organizat de Primăria Chișinău, care precizează că încheierea Anului Tineretului nicidecum nu reprezintă un sfârșit, proiectele municipale pentru tineri urmând să se multiplice în următorii ani.

„Vă mulțumesc că sunteți așa de mulți. Marcăm sfârșitul Anului Tineretului. Evenimentele însă vor continua și în anii următori. Vrem să fim alături de voi în fiecare pas și vom fi împreună și în continuare, prin centrele noastre de tineret și prin proiectele municipale dedicate vouă”, le-a spus de pe scenă viceprimarul Capitalei, Olga Ursu.

În cadrul petrecerii „Cool Party”, cu participarea unor artiști precum Nemax, Aliona Moon, Olga Verbițchi și Satoshi, tinerii se vor putea bucura de hiturile preferate și să descopere noi piese și noi talente locale, vor asculta din creațiile DJ-lor renumiți și se vor întâlni cu influencerii preferați.

Precizăm, accesul la CoolParty este gratuit. La fel, Primăria pus la dispoziție și transport gratuit pentru deplasarea spre Arena Chișinău. După încheierea concertului, autobuzele, la fel, îi vor transporta gratuit pe tineri, stația finală fiind la Circ, pe bd. Renașterii.

Amintim, în cadrul spectacolului grandios este făcut și un bilanț al reușitelor și proiectelor dedicate tinerilor din municipiu. Anul 2023 a fost declarat de către Primăria Municipiului Chișinău drept Anul Tineretului și pe parcursul acestuia au avut loc o mulțime de activități și evenimente cu implicarea tinerilor și dedicate acestora.

Sectorul tineretului reprezintă o prioritate în planul de activitate al municipalității și vor fi investite în continuare resurse și eforturi considerabile pentru a oferi tinerilor cele mai bune condiții de dezvoltare și implicare în viața comunității, au precizat autoritățile municipale.

Logo_MAN_CEBAN