Doi ani de război în Ucraina. Ion Ceban:„Primăria Chișinău susține continuu cetățenii ucraineni”

ion_ceban_refugis

Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, a adus un omagiu și a evidențiat importanța solidarității față de cetățenii ucraineni la trecerea a doi ani de la declanșarea războiului din Ucraina. În cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale, edilul a condamnat războiul și le-a mulțumit pentru activitatea intensă din ultimii ani colegilor săi.

Am condamnat războiul din prima zi, invazia asupra Ucrainei, și din prima zi noi, municipalitatea, ne-am implicat la maxim pentru a ajuta cetățenii ucraineni. Vreau să aduc mulțumiri tuturor colegilor care acum 2 ani, pe o perioadă lungă de timp, și-au dedicat toată activitatea pentru a ajuta cetățenii din Ucraina. Am avut 45 de centre de plasament pe care Primăria Chișinău le gestiona împreună cu mai mulți parteneri externi, agenți economici, antreprenori. Au trecut doi ani și sperăm să fie pace cât mai curând în țara vecină, dar și în întreaga lume”, a declarat Ceban.

Edilul Capitalei a subliniat și importanța continuării sprijinului acordat comunității ucrainene:

În prezent, ajutorul municipalității continuă și este vorba de suportul pe care îl oferim în angajarea cetățenilor ucraineni care s-au stabilit la Chișinău, încadrarea copiilor în școli și grădinițe, în centrele pe care le avem, implicarea tinerilor în diferite programe pe care le desfășurăm în Capitală. Anul trecut Primăria a organizat o expoziție „Pentru Pace” în cadrul Primăriei iar în acest an, copiii din școlile din Chișinău au pregătit mai multe lucrări care vor fi expuse începând cu ziua de mâine, în incinta Primăriei”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN