După ce a fost făcută reparație, Ion Ceban a inspectat Zoo: De azi cei mici, dar și maturii, pot merge să vadă animale

ion_ceban_zoo_park

Grădina Zoologică a fost redeschisă, iar primarul general Ion Ceban a mers la Zoo pentru a inspecta cum au fost făcute lucrările și dacă se respectă cerințele sanitare, dar și dacă sunt create toate condițiile pentru vizitatori.

„Am discutat cu angajații și le-am mulțumit pentru implicare și dedicație în tot ceea ce fac și pentru efortul depus la crearea noii zone în parc și construcția celor 2 mari voliere pentru urși și lupi. De azi cei mici, dar și maturii, pot merge la Zoo și mi-au comunicat că au așteptat cu nerăbdare să fie deschis.

Eu sper că vor ținute cont de toate cerințele. Au fost identificate cazuri noi de Covid-19, din acest motiv trebuie de respectat toate recomandările.”, a precizat edilul.

Primarul a punctat un îndemn către toți vizitatorii: să fie păstrate toate recomandările specialiștilor, distanța, să poarte măști, să folosească dezinfectant și să nu se expună riscului nici ei, nici pe cei din jur.

Întrebat cum va sărbători Ziua Copiilor, acesta a spus că toată ziua este la muncă, iar seara va merge acasă unde va sta alături de copii.

Logo_MAN_CEBAN