Eliberați din „sclavia” măștilor în spațiile deschise. Ceban: Decizia a fost luată de Comisia Municipală

ion_ceban_free_mask

Începând de astăzi putem scoate măștile în spațiile deschise și va trebui să purtăm măștile doar în spațiile închise și transportul public, dar și la evenimente, manifestări în masă și întruniri publice. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban, care afirmă că decizia a fost luată câteva minute în urmă de către membrii CESP.

„Totodată, vă rog să păstrăm distanța și toate recomandările în ce privește dezinfectarea mâinilor. Iată că după un an și jumătate ne putem bucura de acest lucru. Tot astăzi s-a decis ca domeniul HORECA să revină la regimul de lucru obișnuit cu respectarea măsurilor AntiCovid. Cu excepția cluburilor de noapte, organizarea discotecilor și karaoke. Organizarea evenimentelor va avea loc cu capacitatea de 50 de procente din locurile sălii.

Teatrele și sălile de concerte revin la programul obișnuit cu păstrarea distanței între persoane de un metru și cu purtarea măștilor. Locurile de agrement și parcurile de distrații își reiau activitatea precum și târgurile tematice. Permiterea organizării activităților taberelor pe teritoriul municipiului Chișinău, și a competițiilor sportive”, scrie acesta.

În contextul ultimului sunet, Ceban spune că evenimentele solemne dedicate ultimului sunet pe 31 mai, vor avea loc în aer liber cu prezența fizică și se permite participarea elevilor claselor a 4-a, a 9-a și a 12-a. În rest vor fi realizate ore de diriginție

Între timp, se permite la fel Comasarea grupelor de copii și transferurile la alte grădinițe în contextul desfășurării lucrărilor de reparație în unele instituții.

„Deocamdată, asta este situația, iar în caz de necesitate, restricțiile vor reveni treptat. Dar nu ne dorim acest lucru. Trebuie să fim responsabili și să ne vaccinăm”, a declarat Ceban.

Logo_MAN_CEBAN