Lucrările de construcție a falezei pietonale din Parcul „La Izvor” sunt pe ultima sută de metri, informează Primarul General.
Într-o postare pe rețelele sociale, Ion Ceban a precizat că, grație proiectului de reabilitare, zona va deveni un nou spațiu pentru plimbări și relaxare.
„În ultimii ani, parcul a trecut printr-o modernizare semnificativă, devenind un loc de atracție atât pentru cei care se odihnesc, cât și pentru cei interesați de activități sportive”, a reiterat edilul.
În prezent, parcul oferă facilități diverse, de la terenuri de sport la locuri de joacă pentru copii, devenind una dintre cele mai dezvoltate zone de agrement din Capitală.