Primăria Chișinău are create astăzi mai multe servicii, în special pentru familiile care necesită suport în depășirea situațiilor de risc și asigurarea creșterii armonioase a copiilor. Despre aceasta scrie primarul general Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.
Este vorba de: Serviciul de asistență socială comunitară – 39 beneficiari în anul 2020, serviciul social de asistență personală – 461 beneficiari; 4 servicii sociale de reabilitare pentru copii cu dizabilități – 217 beneficiari; centre pentru minori – 7168 de beneficiari în 2020; serviciul social „echipa mobilă”- 25 de beneficiari în anul 2020; servicii de îngrijire alternativă (centre de plasament, copii cu vârsta de la 0-7 ani – 29 beneficiari și 7-18 ani – 93 beneficiari); complexul de servicii sociale pentru copii în situație de stradă – 44 de beneficiari în anul 2020, etc.
În total în municipiu sunt dezvoltate 22 de Centre și servicii sociale oferite copiilor în situații de risc, cât și familiilor acestora”, scrie edilul.
Suportul oferit acestor familii se acordă în bani şi facilităţi – abonamente de călătorie gratuite în transportul public urban, ajutoare sociale pentru familiile aflate în dificultate şi ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viaţă și crearea serviciilor sociale.
„În anul 2020 au fost beneficiari ai Serviciului social de sprijin familial – 1761 familii cu 3580 de copii. Pe parcursul anului școlar 2020 – 2021 au beneficiat de ajutor material 8 mii de elevi din familii socialmente vulnerabile în sumă de 5,6 mil. lei. În anul 2020, în evidența Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului au fost înregistrate – 1545 de familii cu 3324 de copii, dintre care familii numeroase – 454 cu 1635 copii, familii cu copii cu nevoi speciale – 1205 cu 1339 copii. Au beneficiat de ajutor financiar – 844 de familii cu 1790 de copii, prin intermediul direcției – 5 familii cu 18 copii. Au fost beneficiari ai Serviciului de sprijin familial – 1761 familii cu 3580 de copii”, scrie Ceban.
Toate acțiunile întreprinse în cadrul Serviciului de sprijin familial sunt axate pe consolidarea mediului familial, pe îmbunătățirea relațiilor și pe susținerea reciprocă, pentru a-i oferi stabilitate și siguranță copilului.
„Autoritatea publică locală, autoritatea tutelară au misiunea de a acorda asistenţă şi protecţie copilului aflat în situaţie de risc şi familiei acestuia, cât şi copilului separat de părinţi, prin toate formele şi mijloacele înserate în aria sa de competenţă În continuare ne dedicăm întru realizarea mai multor obiective în sprijinirea familiilor. Am fi bucuroși să putem susține și tinerele familii pentru a avea un viitor acasă, iar în acest sens ne propunem să avem și un program municipal de susținere a familiilor”, conchide edilul capitalei.