Prima explicaţie ar fi optica absolut greşită a guvernării asupra acestei reforme. Din start, guvernarea a stabilit drept obiectiv (chiar dacă nu a declarat deschis acest lucru) preluarea controlului asupra sistemului. S-a mers pe logica absolut greşită că justiţie în Moldova trebuie să facă doar „oamenii buni”, cărora PAS le-a dat carnete de „judecători corecţi”. În realitate, în majoritatea cazurilor nu s-a luat în calcul nici profesionalismul acestora, nici integritatea. Criteriul de bază în cazul multora dintre ei a fost loialitatea faţă de PAS, iar modul în care au fost judecate sau se judecă mai multe cauze de rezonanţă sunt cea mai bună dovadă că sistemul, în mare parte, a fost politizat.

A doua explicaţie ar fi protestul sistemului. Şi aici nu vorbim de faptul că sistemul s-ar fi opus încercărilor de a-l reforma (cum se întâmpla anterior în situaţii similare), ci de protestul faţă de abuzurile evidente la care s-a dedat PAS periodic. Amintiţi-vă de umilinţa la care au fost supuşi mai mulţi magistraţi, trecuţi formal prin filtrele instituite de PAS (vetting şi prevetting), soarta cărora fusese decisă cu mult înainte de respectivele examene. Scopul comisiilor politice ale PAS era nu de a stabili gradul de integritate sau corespunderea unui sau altui judecător funcţiei sau statutului, ci identificarea pretextelor care să justifice eliminarea lor din sistem. În rezultat, în semn de protest, dar şi înţelegând că fără carnet de „om bun” de la PAS, nu au cum să treacă de vetting sau de prevetting, mulţi magistraţi pur şi simplu au plecat din sistem. Iar aceasta l-a făcut şi mai nefuncţional.       

A treia explicaţie a fost lipsa unui concept clar de reformare a justiţiei. S-a pus accent pe oameni concreţi (cine trebuie să rămână şi cine trebuie scos în afara sistemului), nu pe sistem, în general, pe asigurarea funcţionalităţii şi eficienţei acestuia. Lucrurile nu au fost tratate în întreaga lor complexitate, ci prin prima unor interese înguste, de moment.

A patra explicaţie este „importul” masiv de neprofesionişti în sistem. Mai mulţi ONG-işti, care nu aveau nici o tangenţă cu sistemul, au fost promovaţi în funcţii de răspundere cu un scop clar – să controleze sistemul din interior. De multe ori, pentru ca aceşti oameni să poată accede în funcţiile respective, s-a modificat legislaţia. Astfel, s-a încălcat un principiu de bază într-un stat de drept – legea trebuie să aibă un caracter general, dar nu să reglementeze o situaţie concretă sau să fie croită pentru o persoană anume sau pentru un grup de persoane.

A cincea explicaţie este toleranţa extrem de ridicată la ingerinţele politicului în justiţie, manifestată de partenerii de dezvoltare, structurile societăţii civile şi presă. Tăcerea acestor trei mari categorii a încurajat PAS să distrugă continuu sistemul de justiţie şi să-l aducă în starea deplorabilă în care este la moment.

Mai poate fi încă salvat sistemul de justiţie? Eu cred că da, însă pentru aceasta trebuie scos de sub influenţa nocivă a PAS. Pentru că, cu cât mai mult timp PAS va controla justiţia, cu atât mai puţine şanse de a o salva vor rămânea.

The post De ce a eşuat reforma justiţiei în Republica Moldova appeared first on Ion Ceban.

Eu menţionam într-un editorial anterior că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Republica Moldova este criza demografică, în special exodul masiv al populaţiei (numai în ultimii ani numărul persoanelor cu viză de reşedinţă obişnuită a scăzut oficial cu peste 240 000 persoane). O altă mare problemă (care derivă din prima) este starea gravă de pe piaţa forţei de muncă. Iar încă o mare problemă este faptul că în ultimii ani economia practic stagnează, chiar dacă în 2025 creşterea economică a depăşit 2% (în precedenţii patru ani, creşterea economică cumulativă a fost de 0,4%).

Eu sunt ferm convins că despre redresarea situaţiei din sistemul naţional de pensii (inclusiv despre îmbunătăţirea reală a vieţii pensionarilor) vom putea vorbi doar dacă criza demografică va fi recunoscută oficial ca una dintre cele mai mari probleme de nivel naţional şi se va acţiona consecvent (prin programe de stat bine targhetate) în vederea soluţionării ei (inclusiv prin crearea condiţiilor atractive pentru revenirea cetăţenilor din diasporă acasă). De asemenea, autorităţile trebuie să acţioneze consecvent şi la modul practic (nu doar la nivel declarativ) pentru a relansa economia. Doar relansând economia, va fi posibil de atras noi investiţii, de creat noi locuri de muncă, de ameliorat situaţia de pe piaţa forţei de muncă etc. Iar toate acestea se vor solda în consecinţă inclusiv cu majorarea defalcărilor în bugetul asigurărilor sociale de stat. Şi atunci realmente vom putea vorbi despre îmbunătăţirea vieţii pensionarilor, dar nu despre indexări şi majorări nesemnificative, care practic cu nimic nu schimbă situaţia grea în care sunt majoritatea pensionarilor din Republica Moldova.

The post Pensionarii din Republica Moldova: între indexări şi abordări care realmente le pot îmbunătăţi viaţa appeared first on Ion Ceban.

Din start trebuie de menţionat că oraşul este punctul de intersecţie a trei aspecte (semantic, social, tematic) în spaţiu şi timp. Din punct de vedere filozofic, oraşul oferă răspunsuri la principalele întrebări ale locuitorilor săi – de unde venim şi unde mergem. Reieşind din această premisă, avem în vedere trei scenarii de dezvoltare atât a Chişinăului, cât şi a identităţii sale noi.

Scenariul nr. 1. presupune cristalizarea fundamentelor actuale ale identităţii, crearea condiţiilor pentru conservarea lor, dar şi sincronizarea cu paşi ulteriori a aspectului Chișinăului cu tendinţele mondiale în domeniul culturii, ştiinţei şi tehnologiilor, astfel încât oraşul să aibă avantaje competitive la nivelul percepţiei spaţiului. În procesul de realizare a acestor obiective, luăm în calcul şi impedimentele existente. Astfel, astăzi aspectul Chișinăului reflectă patrimoniul mai multor epoci, când oraşul făcea parte din componenţa statelor mari şi deseori îndeplinea o funcţie relativă. În ultimii ani, Chişinăul se află pentru prima dată în procesul autodeterminării rolului său în lumea modernă şi în istoria atât a Moldovei, cât şi a Europei. La nivelul conştiinţei locuitorilor, patrimoniului arhitectural, documentelor istorice şi urmelor, se păstrează informaţii şi idei dispersate despre oraş, istoria şi rolul lui semantic. În sursele accesibile există puţine informaţii despre mitologia Chișinăului: istorii despre origine, legende orăşeneşti etc. Bucureştiul, de exemplu, are o mitologie clară, care este confirmată de diverse surse, ce sporesc efectul în mod reciproc: oraşul este situat într-un loc unde s-au aşezat cu traiul cei mai vechi oameni, mai târziu a fost strâns legat de Imperiul Roman, este locul de naştere al fiinţelor mistice – vampirilor.

Scenariul nr. 2 presupune munca intensivă în resurse pentru a crea o istorie urbană unică şi consistentă. Acest scenariu va face posibilă identificarea răspunsurilor la întrebările cheie ale locuitorilor, determinarea imaginilor locale, simbolurilor, extinderea folclorului local. Acest scenariu a fost urmat de Ucraina începând cu istoria civilizaţiei ucrilor antici. Şi în acest caz luăm în calcul unele impedimente. Astfel, este necesar să se ia în considerare principalul vector de dezvoltare al Chișinăului: istoria urbană nouă pentru cetăţenii străini poate să devină un catalizator pentru diferite tipuri de turism şi motive posibile ale imigrării. Crearea unui sistem integrat al istoriei moderne va avea nevoie de interacţiunea numeroaselor instituţii şi în prezentarea corectă a materialului. Grupul de lucru sau instituţia care se va ocupa de elaborarea acestui proiect va trebui să fie implicată într-un proces ciclic complet, asigurând continuitatea lucrărilor de la început până la sfârşit, indiferent de circumstanţele externe.

Scenariul nr. 3 presupune analiza tendinţelor existente, a pachetelor tehnologice şi a lanţurilor de producere în economia mondială, poziţionând Chişinăul în ele. Acest scenariu implică o etapă calitativ nouă a identificării locale separat de cele anterioare, disponibilitatea pentru experimente. Vorbind de posibile impedimente în contextul acestui scenariu, ar fi de menţionat că este necesară o muncă complexă şi bine coordonată în toate domeniile: educaţional, social, instituţional, dezvoltare, infrastructură etc. – totul trebuie să corespundă direcţiei de dezvoltare noi, indiferent de ciclul electoral sau de alte circumstanţe. De asemenea, este necesară implicarea şi coparticiparea tuturor grupurilor sociale ca părţi interesate.

Cele descrise în acest material pot fi considerate de către cineva abordări pur teoretice. Însă, orice viziune, orice strategie implică din start un puternic element teoretic. Partea practică ţine deja de planurile de acţiuni concrete pentru punerea în aplicarea a strategiilor, viziunilor. Iar pentru a asigura eficienţă maximă atunci când ajungi la partea practică, e nevoie de un fundament teoretic bine gândit. Şi anume aceasta ne-am propus să facem prin Strategia de formare a identităţii noi a Chişinăului, parte a Strategiei de dezvoltare socio-economică şi spaţială durabilă.

The post Modalităţile şi scenariile de dezvoltare a identităţii noi a Chişinăului appeared first on Ion Ceban.

Conceptual, consider că reintegrarea ar trebui să se producă treptat şi să înceapă de la crearea spaţiilor comune pe dimensiunile unde nu există mari obstacole. Astfel, în primul rând, autorităţile de la Chişinău şi administraţia de la Tiraspol ar trebui să se concentreze pe crearea unui spaţiu umanitar comun, apoi pe unificarea sistemelor de asistenţă şi protecţie socială. Aici, nu ar trebui să apară careva probleme majore, iar dacă şi vor apărea, ele vor putea fi gestionate pe parcurs.

La etapa următoare, ar trebui unificate sistemele judecătoresc şi al procuraturii. Dacă se va reuşi depăşirea rezistenţei interne pe care eventual o vor opune reprezentanţii acestor sisteme, procesul va decurge relativ uşor.

Ulterior, ar urma să se creeze spaţiul economic comun. Aici ar putea apărea unele impedimente şi trebuie să o spunem deschis că tot timpul au existat interese economice legate de regiunea transnistreană. Crearea spaţiului economic comun va necesita mult mai mult efort decât în cazul creării spaţiului umanitar comun sau în cazul unificării sistemelor judecătoresc şi al procuraturii. Misiunea va fi grea, dar nu imposibilă.

Următorul pas logic ar fi unificarea sistemelor de asigurare a ordinii publice, de apărare şi de asigurare a securităţii naţionale. Aceste procese ar urma să fie sincronizate cu cel de retragere a trupelor, armamentului şi muniţiilor ruse stocate în regiunea transnistreană. Iar pentru reuşita acestui proces Republica Moldova trebuie să revină la Declaraţia finală adoptată în cadrul Summitului OSCE de la Istanbul din 1999 şi să insiste pe respectarea angajamentelor asumate de Rusia atunci.

Unificarea sistemelor politice de pe ambele maluri ale Nistrului ar trebui să se producă la ultima etapă, atunci când deja procesul de reintegrare va fi aproape finalizat. Şi în acest proces va trebui să se ţină cont de statutul ce-i va reveni regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova. În funcţie de acest statut, se vor stabili inclusiv şi particularităţile sistemului electoral ce va fi aplicat în continuare.

Desigur, toate aceste procese trebuie să fie însoţite de un amplu proces de democratizare a regiunii transnistrene. Nu este exclus ca, la un moment dat, să constatăm că procesul de democratizare a regiunii transnistrene va fi o derivată directă a tuturor celorlalte procese menţionate mai sus, un rezultat logic al eforturilor depuse pe alte dimensiuni relevante.

Şi toate acestea vor trebui să aibă loc pe fondalul unui dialog activ şi constructiv dintre Chişiău şi Tiraspol. Căci astfel de decizii pot genera efecte pozitive numai dacă reprezintă rezultatul unui consens şi a unui efort comun.

The post Momentele importante de care ar trebui să se ţină cont în procesul de reintegrare teritorială a Republicii Moldova appeared first on Ion Ceban.

Ce înseamnă, din punct de vedere al tehnologiilor politice, manipularea opiniei publice prin folosirea armei psihologice – războiul? La concret, specialişti cu o bună pregătire elaborează un set de mesaje care exploatează prejudecăţile, temerile şi nevoile populaţiei, iar scopul final este de a induce o tensiune nervoasă în societate. În astfel de situaţii, fricile ce-i sunt induse cetăţeanului urcă pe primul loc în preocupările şi grijile sale. Iar odată ce acest rezultat este obţinut, cei ce induc intenţionat această stare de spirit în societate, vin cu soluţii. Soluţiile, evident, sunt pe măsura aşteptărilor cetăţenilor. Iar pentru ca totul să fie executat cu maximă precizie, se apelează la instrumentariul sociologic. Sociologii sunt acei care măsoară nivelul fricii induse în societate şi tot ei sunt cei ce testează mesajele ce vor fi oferite ulterior cetăţenilor ca şi soluţie.

În politică, războiul ca armă psihologică este folosit şi pentru demoralizarea oponenţilor şi a alegătorilor acestora prin inducerea unei stări de confuzie. Deseori, oponenţilor le este creată intenţionat o imagine anume în contextul unui sau altui război, cu scopul de a determina alegătorii să se disocieze de aceştia.

Cele mai des utilizate tehnici de către cei ce folosesc războiul ca armă psihologică sunt:războiul informaţional, propaganda, manipularea emoţională şi crearea unor false naraţiuni. Prin aceste instrumente se încearcă a influenţa comportamentul şi atitudinea oponenţilor politici, dar şi a alegătorilor. Iar scopul final urmărit este anihilarea voinţei de luptă şi obţinerea conformării acelor reguli, care convin politicienilor ce folosesc războiul ca armă psihologică urmărind scopuri politice.

De ce am considerat necesar să deschid aceste paranteze care ţin mai mult de meseria consultanţilor politici, a specialiştilor în tehnologii politice şi electorale? Pentru că în ultimii ani tema războiului e una predominantă în mediul politic. Voi face o precizare importantă – de patru ani, în ţara vecină e război şi eu personal nu o dată am condamnat acest război nedrept şi am optat constant pentru încetarea lui cât mai repede posibil. Pentru că e inadmisibil să moară atâţia oameni nevinovaţi. Aceasta e poziţia mea pe care am făcut-o publică cu diferite ocazii. Şi alţi politicieni au procedat de aceeaşi manieră. Unii însă, în mod cinic, au exploatat şi continuă să exploateze tema războiului în scop politic. Şi pentru aceasta periodic sunt inventate războaie: hibride, cognitive etc. În această situaţie, am considerat necesar să deschid unele paranteze şi să explic ce înseamnă războiul din punctul de vedere al tehnologiilor politice. Poate că aceasta îi va ajuta pe unii să privească cu alţi ochi la cele ce se întâmplă în jur.

The post Tema războiul în discursurile publice ale politicienilor. Care sunt adevăratele mize appeared first on Ion Ceban.

Eurobarometrul arată clar că instabilitatea geopolitică are un impact major asupra percepţiilor europenilor. 52% din participanţi au declarat că sunt pesimişti în legătură cu viitorul lumii, 39% – în legătură cu viitorul Uniunii Europene şi 41% – în legătură cu viitorul ţării lor.

Cercetarea menţionată arată un nivel înalt de îngrijorare în ceea ce ţine de siguranţă şi securitate. La concret, conflictele din vecinătatea UE îi îngrijorează pe 72% din europeni, terorismul – 67%, atacurile cibernetice lansate de ţări din afara UE – 66%, dezastrele naturale agravate de schimbările climatice – 66%, fluxurile migratorii necontrolate – 65%.

Şi riscurile legate de comunicare suscită preocupări majore. Printre aceste riscuri se numără dezinformarea – 69%, discursul de incitare la ură în mediul online sau offline – 68%, conţinuturile false generate de inteligenţa artificială – 68%, protecţia insuficientă a datelor – 68%, ameninţările la adresa libertăţii de exprimare – 67%.

Abordând posibilele soluţii pentru îngrijorările pe care le au,  89% dintre respondenţi au declarat că statele membre ale UE ar trebui să fie mai unite pentru a face faţă ameninţări globale. În acelaşi timp, 86% vor ca UE să aibă o voce mai puternică, iar 73% doresc ca UE să dispună de mai multe resurse pentru a aborda ameninţările de la nivel internaţional.

Poate că o comparaţie a îngrijorărilor cetăţenilor europeni cu cea a îngrijorărilor cetăţenilor Republicii Moldova e mai puţin relevantă (pentru că totul depinde şi de cum sunt formulate întrebările utilizate în cadrul procedurii de chestionare), dar, totuşi, am decis să fac acest exerciţiu. Drept bază am luat Barometrul Opiniei Publice din luna septembrie 2025. Acesta a arătat că circa 45% dinte moldoveni sunt îngrijoraţi de preţurile mari; aproximativ 41% – de războiul din regiune; 30% – de viitorul copiilor; 30% – de veniturile mici pe care le au.

În Uniunea Europeană nivelul de bunăstare al oamenilor este unul înalt, de aceea preocupările de bază ale europenilor ţin de siguranţă şi securitate. Spre exemplu, acelaşi Eurobarometru arată că peste trei sferturi dintre europeni (76%) sunt optimişti în legătură cu viitorul lor şi al familiei lor. Deci, ei nu-şi pun problema zilei de mâine, a viitorului copiilor etc. În acelaşi timp, pentru cetăţenii Republicii Moldova acestea sunt preocupări majore. Aceasta nu înseamnă că moldovenii nu pun preţ pe siguranţă şi securitate – din contra, datele invocate mai sus arată că războiul din ţara vecină e una din îngrijorările de bază ale cetăţenilor RM. Dar, dacă la europeni cea mai mare parte din îngrijorări ţine de securitate şi siguranţă, la moldoveni în prim plan ies preocupările care ţin de partea materială. Situaţia, desigur, se poate schimba în timp. Aceasta cu condiţia că nivelul de viaţă în Republica Moldova va creşte. Cu cât mai înalt va fi acesta, cu atât moldovenii vor fi mai puţin preocupaţi de latura materială. Iar pentru aceasta nu trebuie doar de făcut declaraţii frumoase despre cum RM va deveni parte a Uniunii Europene, ci de acţionat astfel încât nivelul de viaţă din ţara noastră să fie comparabil cu cel din UE. Ca atunci când se va produce aderarea la UE, să nu venim ca nişte rude sărace la masa bogaţilor, ci ca membri demni de a fi partea a acestei mari familii europene.

The post Îngrijorările cetăţenilor europeni versus îngrijorările cetăţenilor Republicii Moldova appeared first on Ion Ceban.

Prima explicaţie ar fi aprofundarea continuă a sărăciei. Numai în ultimii ani, numărul peroanelor ce trăiesc în sărăcie absolută a crescut de la circa un sfert din populaţie la aproape o treime. Inflaţia cumulativă de peste 60% din ultimii ani şi creşterea indicelui preţurilor de consum (cu peste 160%) nu avea cum să nu-şi spună cuvântul. Pierderea oricărui control din partea autorităţilor asupra procesului de formare a preţurilor, dar şi creşterea vertiginoasă şi nejustificată a tarifelor a determinat o bună parte din cetăţeni să ia calea pribegiei, ei plecând peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune.

O altă explicaţie ar fi degradarea continuă a situaţiei legate de drepturile omului şi de statul de drept în Republica Moldova. Astăzi, în RM practic toate instituţiile care ar trebui să fie în slujba intereselor cetăţenilor sunt sub control politic total şi frecvent sunt folosite pentru suprimarea drepturilor cetăţeneşti. Toate organele de drept, sistemul procuraturii, sistemul justiţiei – au devenit bâte folosite de guvernare nu doar împotriva oponenţilor politici, ci şi a cetăţenilor ce au alte opinii decât puterea. În aceste condiţii, oamenii nu se mai simt în siguranţă în propria lor ţară şi aleg să plece peste hotare.

Încă o explicaţie ar fi că, urmare a politicilor iresponsabile ale guvernării, oamenii au fost lipsiţi de posibilitatea reală de a-şi procura propria casă. Condiţiile draconice impuse de guvernare la utilizarea cash-ului în tranzacţii imobiliare, regulile dure la justificarea provenienţei banilor au determinat scăderea pieţei imobiliare doar în 2025 cu peste 60%. Iar intrarea în vigoare a noilor valori ale imobilelor (ca urmare a recentei evaluări şi reevaluări făcute în acest domeniu de autorităţi) va distruge piaţa cu totul şi va lipsi oamenii de orice posibilitate reală de a-şi procura o locuinţă. În aceste condiţii, nu e de mirare că oamenii pleacă şi vor continua să plece din Moldova. Or, lor le este deja mai uşor să-şi cumpere casă în altă ţară, decât la ei acasă.

Încă o posibilă explicaţie este lipsa locurilor de muncă bine plătite în Republica Moldova. Mai bine zis, numărul acestora este extrem de mic. Salariul minim de 6 300 lei, dar chiar şi salariul mediu de 17 400 lei nu are cum să fie suficient pentru un nivel de viaţă cât de cât decent. Astfel, pe de o parte avem deficit de forţă de muncă, iar pe de altă parte – salarii mici, nemotivante. În rezultat, forţa de muncă de care dispune ţara a ajuns să constituie 887 mii de persoane, iar populaţia ocupată este de 856 mii de persoane. Apropo, 32,1% din populaţia ocupată este antrenată în sectorul public. Şi mediul economic privat nu poate fi acuzat că oferă salarii mici – acestea sunt posibilităţile pe care le are, în condiţiile în care e supus unor presiuni şi şocuri permanente. Dacă unii mari investitori străini au ajuns să plece din Moldova, ce să mai vorbim de cei locali, cea mai mare parte a cărora devin periodic sau pot deveni oricând victime ale dezmăţului autorităţilor centrale!

O altă explicaţie ar fi faptul că oamenii pleacă masiv din Moldova pentru că nu-şi văd viitorul aici, nu mai cred promisiunilor frumoase cu care au fost ademeniţi anterior. Ba li s-au promis vremuri bune, ba – integrare europeană rapidă etc. Într-un final, oamenii au înţeles că acestea sunt doar nişte banale lozinci electorale şi că nimic bun în Moldova nu li se poate întâmpla.

Şirul acestor explicaţii ar putea continua, dar şi aşa e clar că ele toate au aceeaşi bază – guvernarea PAS. Sub guvernarea PAS a crescut nivelul sărăciei, a fost distrus statul de drept şi călcate în picioare drepturile elementare ale omului, create condiţii insuportabile pentru activitate economică şi distrusă orice speranţă la un viitor mai bun. De aceea, sute de mii de oameni au şi ales să plece din Moldova şi procesul va continua. Iar unica posibilitate de a-l stopa este asigurarea Republicii Moldova cu o guvernare responsabilă, profesionistă, care să schimbe radical situaţia în toate domeniile menţionate mai sus, dar şi în alte domenii.

The post De ce pleacă oamenii din Moldova şi cum poate fi ameliorată situaţia appeared first on Ion Ceban.

Indicatorul 1 – Concentrarea puterii. Nu este un secret că întreaga putere în stat este concentrată în mâinile unei singure persoane, iar principiul separării puterilor demult nu mai funcţionează. Toate deciziile importante se iau la Preşedinţie, iar celelalte instituţii de stat pur şi simplu le execută.

Indicatorul 2 – Reprimarea opoziţiei. Opoziţia adevărată este hărţuită constant, persecutată cu dosare, deseori exclusă neîntemeiat din procese politice şi electorale importante etc. Uneori, în tentativele de a reduce la tăcere opoziţia, guvernarea îşi antrenează partenerii externi. Nu are probleme doar opoziţia care cooperează cu puterea. 

Indicatorul trei – controlul asupra mass-media. Cea mai mare parte a presei din Republica Moldova a devenit instrument de propagandă a guvernării şi armă de atac folosite împotriva oponenţilor politici. Iar puţina presă liberă care a mai rămas e hărţuită în permanenţă, amendată, controlată etc. Ca să nu mai vorbim de zecile de instituţii media incomode care au fost închise de guvernare.

Indicatorul patru – restrângerea libertăţilor civile. În Moldova toate drepturile fundamentale sunt călcate în picioare – dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la libertatea de asociere, dreptul la o justiţie corectă etc. Sub pretexte inventate, guvernarea încearcă să introducă cenzura chiar şi în mediul online – ultima oază de libertate care a mai rămas. Ca să nu mai vorbim de faptul că exercitarea elementarelor drepturi de a alege şi a fi ales au fost transformate în procese strict controlat şi manipulate după bunul plac al guvernării.

Indicatorul 5 – Modificarea frecventă a regulilor de joc. Majoritatea modificărilor legislative importante în materie electorală, efectuate în ultimii ani, au avut un singur scop – de a crea condiţii favorabile guvernării şi de a dezavantaja opoziţia. Şi în alte domenii e exact aşa – justiţie, procuratură, funcţionarea instituţiilor democratice etc.

Indicatorul şase – crearea chipului inamicului intern cu care trebuie de luptat în permanenţă. În societatea se induce sentimentul de frică permanentă, se declară deschisă vânătoarea de „duşmani ai poporului”, se identifică „elementele periculoase”, cărora li se declară război etc. Cred că aici comentariile sunt de prisos, căci anume cu aceasta se ocupă guvernarea de dimineaţă până seara. 

Indicatorul 7 – Cultul personalităţii. În această direcţie s-a avansat atât de mult, încât unii pun mai presus interesele înguste ale „liderului mondial” decât Constituţia, decât voinţa poporului. Iar alţii sunt gata să treacă la monarhie, preferând o regină în loc de democraţie.

După cum vedeţi din analiza acestor şapte indicatori, Moldova se îndreaptă cu paşi siguri spre dictatură. Şi cel mai important e că toate astea se întâmplă sub steagul democraţiei şi al integrări europene. Trist, dar adevărat….

The post Semnale clare că Republica Moldova alunecă spre dictatură appeared first on Ion Ceban.

Este absolut evident că un impuls serios dezvoltării economice îl poate da reevaluarea cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător. O asemenea evaluare nu a fost făcută de circa două decenii şi legislaţia, cadrul normativ în vigoare abundă în prevederi abuzive care frânează dezvoltarea mediului de afaceri, ceea ce se răsfrânge negativ şi decisiv asupra dezvoltării economiei naţionale în ansamblu. Revizuirea cadrului legislativ şi normativ în vigoare, prin prisma eliminării impedimentelor ce frânează activitatea de întreprinzător, este o necesitate stringentă şi ea nu mai poate fi neglijată.

Un alt impuls serios dezvoltării economiei naţionale îl poate da revizuirea cadrului fiscal în vigoare. Acesta trebuie relaxat, pentru a scoate presiunea de pe business, pentru a avea un caracter mai stimulator, mai motivant, în special pentru cei ce fac primii paşi în lumea afacerilor. Pentru a obţine bani în plus la buget, autorităţile urmează în permanenţă tactica sporirii presiunii fiscale pe business, pe când, din contra, ar trebui să o diminueze. Astfel mediul de afaceri va deveni mai atractiv şi, în rezultat, va creşte considerabil baza impozabilă. Apropo, un indicator de bază în acest sens trebuie să fie şi numărul de contribuabili (persoane juridice), iar acesta poate creşte doar dacă va fi relaxat cadrul fiscal în vigoare.

Un alt impuls important dezvoltării economiei naţionale îl poate da soluţionarea problemelor care-i determină pe potenţialii investitori să privească cu reticenţă Republica Moldova. În ultimii ani, în Moldova practic nu au venit investitori (cu unele mici excepţii). Din contra, unii investitori şi-au restrâns activităţile, iar alţii au anunţat că pleacă. Guvernarea din nou dă vina pe războiul din Ucraina, dar, în acelaşi timp, nu s-a făcut nici o analiză serioasă care să scoată în evidenţă problemele ce afectează climatul investiţional. Iar acestea sunt evidente: insuficienţa forţei de muncă, inclusiv a celei necalificate; sistemul de justiţie practic nefuncţional, care nu oferă nici o garanţie investitorilor că investiţia lor va fi protejată; nivelul înalt de birocraţie şi corupţie (avem caz concret când unuia din cei mai mari investitori la nivel mondial i s-a cerut mită de câteva milioane de lei)  etc. Războiul din Ucraina se va încheia, iar aceste probleme, dacă nu vor fi soluţionate, vor continua să ţină investitorii departe de Moldova.

Încă un impuls dezvoltării economiei naţionale ar putea fi dat de revizuirea rolului statului în procesele economice ce au loc. Chiar dacă Moldova a pornit pe calea economiei de piaţă acum mai bine de trei decenii, totuşi, statul încă nu s-a determinat ce vrea să fie: un arbitru, care creează reguli de joc pentru economie şi veghează ca acestea să se respecte întocmai, sau un participant activ la procesele economice. Statul continuă să fie prezent într-o mulţime de domenii de activitate economică, prin întreprinderile de stat sau cu capital de stat, ceea ce afectează atât performanţa economică, în general, cât şi concurenţa. În opinia mea, în proprietatea statului trebuie să rămână doar întreprinderile strategice.         

Încă un stimulent pentru dezvoltarea economiei naţionale ar putea fi stabilirea clară a domeniilor economice dezvoltarea cărora e prioritară pentru stat, iar în rezultat – şi suportul de care ar trebui să beneficieze aceste domenii. Ele pot fi diverse – de la agricultură până la domeniul IT. Însă, atâta timp cât nu e clar pe ce anume mizează statul pentru a avea o dezvoltare economică reală, nimic bun nu se poate întâmpla.

De asemenea, dezvoltarea economiei naţionale ar putea fi stimulată puternic de un nivel adecvat de protecţie a producătorilor autohtoni. Ei pot deveni realmente un motor al economiei naţionale, însă pentru aceasta trebuie să beneficieze de o susţinere pe măsură. Şi această susţinere poate fi diferită – de la financiară până la măsuri de protecţie a pieţei interne, în limitele în care acest lucru e permis de angajamentele internaţionale pe care le are Republica Moldova. Statul însă i-a abandonat şi astăzi mulţi producători autohtoni, fie sunt la limita existenţei, fie şi-au încetat activitatea. Iar efectul este invadarea pieţei locale cu produse de import. Guvernarea a ales calea cea mai uşoară – importurile care aduc surse suplimentare la buget. Dar experţii deja avertizează că soldul negativ al balanţei comerciale va avea efecte semnificative asupra inflaţiei, stabilităţii monedei naţionale etc. Şi aici vorbim de lucruri care s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat.   

Şirul posibilelor stimulente pentru dezvoltarea economiei naţionale poate fi continuat, dar mă voi opri aici. Cred că cele menţionate expuse în acest material sunt suficiente pentru a înţelege de ce economia Republicii Moldova stagnează de ani buni de zile. Şi atâta timp cât guvernarea nu va conştientiza cauzele reale şi nu va acţiona corespunzător, situaţia nu se va schimba.

The post De ce stagnează economia Republicii Moldova şi ce soluţii se impun appeared first on Ion Ceban.

Declaraţiile Comisarului au venit după ce în luna decembrie 2025 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Programul European pentru Industria de Apărare (EDIP) – un instrument în valoare de 1,5 miliarde de euro menit să consolideze capacităţile de reacţie a industriei de apărare în perioada 2025-2027.

De asemenea, în primele zile ale anului curent Comisia Europeană a aprobat

primul val de finanţări prin programul SAFE, instrument european de 150 de miliarde de euro, creat pentru a sprijini statele membre să facă investiţii rapide în industria şi tehnologia de apărare. La concret, primul val de finanţări a presupus aprobarea de către Comisia Europeană a planurilor naţionale de apărare pentru opt state membre (Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croaţia, Cipru, Portugalia şi România).

În general, Uniunea Europeană îşi intensifică investiţiile în apărare prin instrumente precum Fondul European de Apărare (FED) şi programe specifice de achiziţii comune, alocând miliarde de euro pentru a stimula inovaţia, cercetarea şi capacităţile industriale. Iar aceste preocupări au căpătat un contur mai pronunţat în 2025, după ce Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a prezentat un plan de înarmare a UE şi alte măsuri de consolidare a capacităţii de apărare, estimat la 800 de miliarde de euro. 

Şi la capitolul cheltuieli pentru apărare făcute de statele membre ale Uniunii Europene vedem creşteri constante. Astfel, în 2024, cheltuielile pentru apărare ale statelor membre au ajuns la 343 de miliarde euro, în 2025 – 381 de miliarde euro. Din 2020 până în 2025, cheltuielile pentru apărare au crescut cu 62,87%. Dacă în 2023, cheltuielile pentru apărare ale statelor membre ale UE reprezentau 1,6% din PIB-ul acestora, în 2024 – 1,9%, atunci în 2025 – 2,1%.

Acestea sunt doar câteva exemple care arată că Uniunea Europeană, în general, dar şi statele membre ale acesteia în parte pun un accent tot mai mare pe militarizare. Fiind în plin proces de integrare europeană, Republica Moldova nu poate ignora aceste aspecte importante. Autorităţile RM au stabilit drept obiectiv creşterea cheltuielilor pentru apărare la nivelul de 1% din PIB. Pentru anul curent, PIB-ul este estimat să constituie circa 370 miliarde de lei, iar în anii următori se estimează să atingă nivelul de circa 450 miliarde de lei. Aceasta ar însemna că, în anii următori, cheltuielile Republicii Moldova pentru apărare vor constitui circa 4,5 miliarde de lei. Când PAS a venit la guvernare, bugetul Ministerului Apărării era de circa 1 miliard de lei, acum este de 2,16 miliarde de lei. Adică, în anii următori acest buget, care şi aşa a fost majorat cu peste 100%, se va dubla. Iar dacă Moldova se va alinia tempoului dat de Uniunea Europeană, statele membre ale căreia alocă peste 2% din PIB pentru înarmare, atunci reiese că din bugetul de stat ar urma să fie alocate peste 9 miliarde de lei în scopuri militare. Poate un stat sărac ca Moldova să-şi permită astfel de cheltuieli? E o întrebare la care autorităţile ar trebui să se gândească serios deja la această etapă.

O altă întrebare importantă la care trebuie de găsit răspuns tot deja la această etapă este: Dacă Moldova devine parte a Uniunii Europene, va putea participa şi în cadrul preconizatei Armate a UE, despre constituirea căreia se discută acum? Pentru că, la diferite etape, Armata poate avea misiuni diferite, iar Republica Moldova, e, totuşi, stat neutru.    

Aceste aspecte sunt extrem de importante şi Republica Moldova trebuie să le ia în calcul. Altfel, pe viitor ne putem pomeni în situaţii confuze, ca să nu spun neplăcute sau nedorite.

The post Militarizarea UE, discuţiile despre propria armată şi posibilele efecte asupra Republicii Moldova appeared first on Ion Ceban.