Conducerea Primăriei Chișinău a depus astăzi flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani, în memoria veteranilor căzuți pe câmpul de luptă în Afganistan.
Astăzi se marchează 36 de ani de la retragerea trupelor armate din Afganistan, unde 301 de moldoveni și-au pierdut viața, iar circa 700 au fost răniți, din cei 12500 de cetățeni ai Republicii Moldova, care au luptat în război.
„Ororile războaielor nu trebuie repetate pentru că nimic nu este mai sfânt decât pacea în lume.
Din numele municipalității, aducem omagiu acelor ostași care au decedat și familiilor lor.
Memoria va rămâne mereu vie.
Vrem pace în Republica Moldova şi în lume.
Pacea și securitatea în aceste zile este cea mai importantă”, a menționat Primarul General al capitalei, Ion Ceban.
Și în acest an Primăria Chişinău a organizat o bucătărie de câmp la Complexul Memorial, unde participanții la mitingul de comemorare a celor căzuți în Războiul din Afganistan, au putut gusta din terciul ostășesc.
Primăria Chișinău colaborează și susține Asociația Veteranilor, se mai arată în comunicatul Primăriei Chișinău.