„Gospodinele” de pe Kiev. Ion Ceban: Am văzut cum două femei furau pavajul de pe strada Kiev și îl punea într-un Q5

ion_ceban_pavajul

Tupeu la maxim. După ce au fost instalate bănci noi pe strada Pelivan, mai multe au fost furate de către unii locuitori. Mai mult, pe strada Kiev, câteva femei au furat pavajul, care urmează a fi pus. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi cu pretorii.

Edilul capitalei a punctat că asemenea lucruri sunt josnice, iar efortul depus de municipalitate este în van.

„Am instalat scaune, ce peste 2 zile să vedem că se încearcă să fie scoase. Noi vom găsi o formulă – să le betonăm total, să le sudăm. Am avut un caz, când scaunul a fost furat, iar a doua zi, hoțul a venit după altul”. În acest caz, primarul general a solicitat să se intervină și să se pună cât mai repede sistemul de supraveghere video.

„Am văzut câteva „Gospodine” ieri noaptea pe strada Kiev furau pavaj, chiar așa, într-un automobil Q5, le aranjau și au plecat de la fața locului. Avem și cazuri când instalăm repară, iar peste noapte unii distrug”, a declarat edilul.

Ion Ceban a cerut poliției și responsabililor de la primărie să facă tot posibilul să găsească aceste femei și să fie amendate.

Logo_MAN_CEBAN