Taxele locale pentru mun. Chișinău vor fi consultate până în data de 12 ianuarie, după care vom prezenta proiectul bugetului municipal. Despre acest lucru a anunțat primarul general al Capitalei, Ion Ceban, care a criticat dur autoritățile centrale pentru povara financiară la care expune Primăria Chișinău.
„Am văzut mai multe declarații în convulsii ale unor oponenți, critici și manipulări. Așa reacții vin din partea celor care se află la guvernare, care nici măcar nu au consultat, în ultimii trei ani, bugetul de stat și l-au votat cu viteza luminii de ochii lumii. O simulare totală a unor procese importante în stat. Pe de altă parte, am văzut că fac spumă la gură cu tot felul de propuneri pe care ei nu le implementează la nivel de țară. Nu există nimic din ceea ce propun pentru Chișinău ca să asigure undeva în altă parte. Iar propunerile noastre din Chișinău au fost și sunt neglijate. Mai bine s-ar uita în ochi unul la altul și nu ar ieși să mintă oamenii, pentru că asta fac în ultima perioadă. Iar din puținul pe care îl transferă din banii care sunt ai Chișinăului, așa, ce curge printre degetele lor păroase pentru Chișinău, mai au nas să critice și să ceară altceva cu nerușinare”, a declarat Ion Ceban.
Edilul a precizat că municipiul Chișinău contribuie cu 23 de miliarde de lei în bugetul de stat, iar înapoi primește doar 2,8 miliarde de lei, adică aproximativ 13%.
„Precizez, acești bani nu vin din mâinile lui Grosu, Recean, Spînu, Sandu, sunt banii noștri cu care contribuim și vă ținem pantalonii la proiectele Satul European, pentru drumuri. Din banii Chișinăului mergeți și tăiați panglici prin țară, iar la Chișinău blocați sursele financiare. Pe lângă faptul că în criza pandemică, în criza refugiaților nu am beneficiat, practic, de nimic și am executat deciziile Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale. Am văzut tot felul de papagali de la PAS, care vorbesc că Ceban va ieși să spună unele lucruri. L-am văzut pe acest „mititel”, care în continuare iese la TV și îndrugă verzi și uscate, prostii mai mari decât bazinul în care înoată alături de 20 de bodyguarzi, că ei vor veni cu un buget alternativ. De ce nu ați venit cu buget alternativ la amendamentele propuse de colegii noștri în Parlament? Pentru drumuri, pentru curți de blocuri, pentru ore suplimentare, pentru asistenți personali. Nu trebuie să ne dați nimic în plus, lăsați-ne ceea ce este a Chișinăului. 23 de miliarde pe conturi și noi urmează să facem un oraș similar cu Viena în maximum 10 ani”, a mai declarat Ion Ceban.
În aceste condiții, edilul Ion Ceban susține că vor fi operate unele optimizări de cheltuieli.
„În acest an, spre mare regret, continuă să ne lovească foarte dur această guvernare impotentă. Va trebui să optimizăm mai multe cheltuieli în domeniul educației, protecției sociale. Îmi pare foarte rău că în „Anul accesibilității” Guvernul taie din bugetul Primăriei Chișinău din nou și pune o nouă povară financiară pe umerii noștri. CSE Chișinău s-a întrunit în ședință și a fost nevoită, impusă de circumstanțe, să ia decizii grele pentru noi. Inechitățile și povara financiară provocată de guvernare în raport cu mun. Chișinău obligă Primăria Capitalei să recurgă la optimizări de cheltuieli. Declar cu toată responsabilitatea, refuzul autorităților centrale de a redirecționa ceea ce de drept este a Primăriei Chișinău, a locuitorilor Capitalei, prin suport financiar, și obligarea Primăriei Chișinău de a realiza proiecte dictate de partidul de guvernământ, fără acoperire financiară, obligă autoritățile Capitalei să recurgă la optimizări de cheltuieli în noul an. Repet, doar în ultimul an și jumătate, această guvernare nocivă a pus pe umerii Chișinăului o povară financiară de peste 1,3 miliarde de lei. Sunt niște mofturi ale lor, sunt niște facturi pe care trebuie să le achităm pentru prostiile lor. Am pus în sarcina conducătorilor instituțiilor bugetare și întreprinderilor municipale subordonate CMC să optimizeze cu cel puțin 10% cheltuielile privind activitatea operațională”, a mai adăugat primarul general Ion Ceban.