Guvernul, dat în judecată de Primăria Chișinău. Ion Ceban cere o abordare financiară echitabilă în raport cu mun. Chișinău

шion-ceban_jurist

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că dă în judecată Guvernul în conflictul inițiat privind redistribuirea banilor de la nivel central pentru necesitățile Capitalei.

„Am inițiat procedura de atacare în judecată a Guvernului și Parlamentului privind presiunea financiară pusă pe umerii chișinăuienilor și refuzul de a aloca sau compensa surse financiare necesare”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Amintim, Ion Ceban a venit cu un mesaj dur la adresa guvernării prin care i-a cerut să dea dovadă de respect și responsabilitate față de locuitorii Capitalei, care contribuie cel mai mult la formarea bugetului naționale. Edilul acuză partidul de guvernare că intenționat vrea să falimenteze Primăria Chișinău prin refuzul de a oferi finanțări.

„Dați Chișinăului ce este al Chișinăului și nu avem nevoie de un bănuț de la voi! Cerem Guvernului și conducerii PAS să nu vină cu proteste, dar să ofere finanțare pentru proiectele din educație și de infrastructură. Toate Administrațiile Publice Locale își doresc acest lucru, dar fără finanțare de la buget este complicat ca Primăriile să supraviețuiască cu bănuții pe care îi oferiți voi. Plus, ați pus pe umerii primăriilor cheltuieli neprevăzute la rata inflației de 29%. Batem recordul la acest capitol, țara cu cea mai mare rată a inflației. Faceți pentru toată țara egal și oferiți surse egal pentru toate primăriile, inclusiv pentru Chișinău. Dorința conducerii PAS este să falimenteze Primăria Chișinău și să nu reușească să-și acopere cheltuielile dar nici să realizeze proiecte pentru Chișinău. Voi furați chișinăuienii și le sunteți datori. Voi sunteți datori Chișinăului și nu fluturați cu cifre și nu manipulați oamenii”, a scris Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN