HoReCa, subiect de discuție la ședința Primăriei. Ceban, către consilierii din PAS: Nu vă bateți joc de ei. Aceștia și așa au avut de pierdut

ion_ceban_horeca

Primarul general Ion Ceban cere deblocarea situației în blocajul creat cu sectorul HoReCa, pe segmentul teraselor de vară. Ceban a făcut un apel în acest sens și solicită ca să fie bătaie de joc.

„Știm cu toții cât de mult au avut de suferit oamenii din sectorul HORECA. Mulți au avut pierderi, unii chiar și-au închis localurile deoarece nu mai făceau față. Noi am venit câteva săptămâni în urmă cu modificări ce ține de simplificarea regulamentului cu privire la amenajarea teraselor pe lângă restaurante și cafenele, care presupunea pe perioada aceasta oamenii să poată să stea afară și nu în localuri. Este vorba de amenajarea de mese și scaune, cu suplimentar ca acele bariere de funcționare să fie eliminate.
Până astăzi oamenii nu au claritate, deoarece consilierii PAS din CMC nu semnează decizia aprobată, invocând verzi și uscate, de râsul găinii, argumente care nu le înțeleg nici bieții oameni din HORECA”, a precizat Ceban.

„Ce propun consilierii PAS? Să convocăm încă o ședință CMC, să achităm iar la fiecare consilier peste 3000 de lei pentru a schimba ceva ce nici nu există în acea decizie? Oamenii sunt total de pe altă planetă. Fac un apel. Deblocați situația și nu căutați să jupuiați municipalitatea sau să faceți politică acolo unde e liniște și dați voie oamenilor să lucreze. Nu vă bateți joc de ei”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN