Imediat după ce a venit din Viena, primarul general Ion Ceban a făcut o vizită de inspecție pe strada Albișoara, pentru a vedea consecințele ploii din zilele trecute. Ceban afirmă că orașele nu pot fi dezvoltate peste noapte.
„Imediat ce am revenit am mers să văd situația din oraș și am trecut pe la strada Albișoara. „Strigă” unii că nu trebuia să se repare. Iată așa arată strada după acele ploi puternice. Mereu spuneam că ploile torențiale ne vor da bătăi de cap în tot orașul și nu doar pe o singură stradă.
Dar astfel de cazuri am avut anul trecut de 7 ori, restul 358 de zile va fi situație similară ca în filmare.
Transportul public care a fost deschis de curând pe strada Albișoara este foarte solicitat.
Îmi pare rău că ani la rând au fost neglijate multe probleme. Le luăm pe rând. Orașele nu se dezvoltă peste noapte și cu buget auster pe care l-am găsit noi”, punctează Ceban.
Edilul spune că avem ce învăța, ce schimba și va continua să realizeze lucruri bune.